Cand am ajuns la Beldiman mi-am dat seama ca niciodata nu am mai privit cladirile mai sus de parterul cu vitrine sau mai sus de semaforul de pe trotuar. Nu mai vazusem niciodata ghirlandele de flori de pe cladirea vis-a-vis de coloane la Romana sau cat de sinistru arata spitalul Coltea cu toate ca este a cladire frumoasa. Cat am ramas pe loc, pret de cateva minute s-au lovit de mine o multime de trecatori, care de care mai grabit si mai neatent. Atunci m-am mutat intr-un loc mai retras si am inceput sa ma holbez la trecatori.

Ieseau de la metrou ca dintr-un musuroi de furnici, invadau trotuarele si grabiti isi vedeau de drumul lor, fara sa ridice privirea din pamant sau de pe treptele scarii rulante, nu se mai impiedicau de mine, ci se impiedicau intre ei. Am coborat si eu la metrou hotarata sa ma intorc acasa, numai ca, ghinionul meu, sosise alt transport de termite care navaleau spre iesirea din furnicar, iar eu incercam sa cobor. Am ajuns in statie, am luat si eu metroul spre Unirii, la Unirii, trebuia sa schimb magistrala, asa ca m-am integrat de data asta intr-un roi care se indrepta in directia in care voiam si eu sa ajung. Am ajuns la trepte, doar ca si aici ajunsese un transport de termite. Termitele care au ajuns, se indreptau vertiginos catre treptele pe care grupul meu de termite trebuia sa coboare. Termitele de jos au fost mai rapide si au inghitit treptele inainte ca noi sa apucam sa coboram. Cred ca ne si coplesisera numeric, pentru ca noi coboram in sir indian, pe langa balustrada, in vreme ce invadatorii de jos acaparasera tot centrul treptelor. Astia care urcau, priveau in jos, noi astia care coboram, la fel. Oricum, nu am avut indrazneala sa ridic privirea decat cand am ajus in statie pentru ca mi-era teama ca as putea calca in gol, iar in spatele meu mai erau termite care chiar se grabeau sa coboare. Abia acolo am vazut cat de caraghiosi eram cu totii privind in jos. Daca trebuie sa ajungi in alta directie, este aproape imposibil sa traversezi masa aia miscatoare de unul singur. La fel de dificil este sa cobori din metrou cand esti singura persoana care vrea sa iasa. Asta pentru ca sunt minim 6-7 termite care vor sa intre in metrou si toate asteapta deschiderea usilor ca pe un "go" intr-o cursa spre nu-stiu-unde, si se "strecoara" pe langa tine cu toate ca ar trebui sa astepte sa iesi.

Vi s-a intamplat?

Un timp am suferit pentru ca imi lipsea mirosul acela de hartie si cerneala tipografica pe care-l asociam savuroasei cafele de dimineata si neindemanarea cu care ma straduiam sa potrivesc paginile prea mari ale gazetelor pe masuta mica de cafea astfel incat sa nu rastorn savuroasa bautura, dar a trecut si asta. Acum am renuntat si la lectura selectiva de pe Internet...Ies pe strada si oriunde m-as afla si din orice unghi as privi, stirile ma urmaresc peste tot, ca si cand ar fi omniprezente. Mi se arata din reclame pe toate gardurile, bannerele rasarite peste noapte in locuri in care nu gandeai ca este posibil sa fie spanzurat un banner, stiri imprimate pe asfalt, spanzurate pe fatade de blocuri, stiri lipite pe metrouri, in metrouri, pe neoane, pe tavane si podele, reclame la ziare in alte ziare. Ce sete de stiri poa’ sa aibe poporul asta daca in fiecare zi se improspateaza rezumatele astea de pe garduri si pereti, cat de bine informati trebuie sa fie cetatenii tarii noastre mandre! Cat de culti trebuie sa fie cu totii! Cum mai poa’ sa spuna unii ca suntem un popor de analfabeti, daca dimineata in metrou pana si navetistii, si aurolacii citesc cu maxima si netulburata atentie un jurnal, iar cine nu si-a cumparat unul il citeste pe-al vecinului de gramada sau de scaun, chiar daca asta necesita eforturi supraomenesti cum ar fi lungirea gatului peste umarul celui din fata si ingustarea ochilor pentru o mai buna focalizarea a titlului de-o schioapa din ziarul celui de peste drum...

Eu nu mai citesc deloc jurnale si gazete. Nici nu mai cumpar, nu imprumut, nu citesc peste umarul celui din fata mea sau al celui de langa mine. O fi o boala?