Acum aproape 3 luni de zile in Buzau venea un radio de provincie care, ajuns in Bucuresti in urma cu 9 luni, se vrea a fi o mare retea nationala. Mi-a placut pentru muzica promovata. Nu dupa mult timp, m-am gandit sa-mi incerc norocul, poate reusesc sa ma angajez acolo, eu avand vechime de 2 ani si ceva in radio.

Zis si facut. Dau un telefon, vorbesc cu directoarea de programe si o intreb daca mai angajeaza personal. Raspunsul a fost "de ce nu? daca CV-ul e bun e ok." Am trimis un mail cu CV-ul, iar dupa 2 zile am fost chemat la interviu. Am luat trenul spre Bucuresti, am ajuns la sediu, si am cunoscut-o pe d-na directoare de programe C.C. Am discutat una alta, ce am mai lucrat, pe unde si asa mai departe. Pe final mi-a spus ca decizia finala o ia patronatul si sa o sun peste o saptamana sa imi comunice raspunsul. Mi-a dat cartea ei de vizita si am plecat bucuros spre casa.

Dupa o saptamana o sun pe d-na C.C si o intreb care e raspunsul. Ea imi zice ca a inaintat patronatului CV-ul si le-a povestit despre mine dar inca nu s-a luat o decizie. Sa revin peste 3 zile cu un telefon. Peste 3 zile am sunat iar. Nici atunci nu a existat un raspuns sub pretextul ca patronii sunt plecati in Tulcea sa deschida statia de acolo. Sa revin peste o saptamana. Am revenit. De data asta patronii erau plecati in Iasi sa deschida si statia de acolo si ca mai bine revin cu un telefon peste o saptamana. Am revenit... iar. Nici atunci nu exista un raspuns pentru ca patronatul era plecat. Sa revin cu un telefon dupa sarbatori (n.r Craciun, Revelion, etc.). Am revenit dupa revelion cu un nou telefon. Raspunsul bineinteles ca nu exista deoarece ea, d-na C.C, era plecata din Bucuresti, acasa, in orasul ei de origine. Sa revin cu un telefon peste 3 zile. Si am revenit. De data asta cica nu s-a intors patronatul. Sa mai astept o saptamana si sa revin.

Revin pentru a nu stiu cata oara, ieri (11 ian - n.r) cand d-na C.C imi spune ca nu a aflat raspunsul si ca asteapta sa intre in sedinta in maxim o jumatate de ora, sedinta in care o sa puna si problema angajarii mele. Mi-a mai spus sa sun peste 3 ore. Bineinteles ca am sunat... si nu a raspuns nimeni. Azi (12 ian. - n.r) am sunat, insa nici un raspuns pe mobil, iar pe numarul din emisie ea, d-na C.C ridica si inchidea telefonul. Si uite asa oameni buni s-au dus vreo 6 $ de pe cartela mea reincarcabila pe nesimtirea unei asa zise directoare de programe de la (repet) un radio de provincie care se vrea printre liderii de piata in Bucuresti.

Cum explicati fenomenul asta? Nesimtire sau nepasare? Indiferenta sau stress? E vedetism sau acea uitare "de unde ai plecat"? Oare isi aminteste ca si ea a inceput la fel, si a asteptat un raspuns? Cer prea mult cand intreb daca ma angajeaza sau nu? E greu sa spui un DA sau sa spui un NU?

Am tot stat si am cautat pe net numarul de telefon al patronului, insa dupa cateva sapaturi i-am aflat numele. Imediat m-am gandit ca are o adresa de mail. Am gasit-o. I-am scris si lui mica mea aventura. Sunt curios ce parere o sa aiba despre ea si mai ales daca o sa-mi raspunda.

Frecatul mentei, carte de vizita internationala

de Diana POPESCU

„Bine ati venit la Asociatia Romana de Frecat Menta. Aruncati un ochi. Învatati cate ceva despre fascinantul obicei romanesc de a freca menta. Începeti sa va imbunatatiti viata chiar acum”.

Asa incepe povestea unui site extrem de bine organizat. Autorii sai au ales sa faca lobby tarisoarei lor, in dulcele grai englezesc, pentru ca umanitatea sa afle care ne sunt calitatile, aptitudinile, ce ne indreptateste sa pretindem un loc in lumea civilizata. Aflam de la aceasta sursa autorizata ca „frecatul mentei este o practica veche a milioane de romani. Originar din Romania, acest obicei fascinant a revolutionat milioane de vieti din intreaga lume. S-a transmis din generatie in generatie, pe cale orala. Totusi, multe descoperiri remarcabile s-au pierdut in decursul timpului”.

Poate tocmai pentru a remedia acestei lipsuri, frecatul mentei are astazi parte de campanie de promovare profesionista. N-au fost uitate nici activitatile adiacente, precum arsul gazului si taiatul frunzelor la caini. Scopul bine definit al site-ului in cauza este „sa se constituie intr-o sursa completa de informatii si date care au fost deja descoperite, precum si sa produca informatii despre frecatul mentei, ca rezultat al cercetarilor proprii”.

Initiatorii paginii web nu se multumesc sa fie o simpla voce fara ecou. Oamenii solicita ajutor de la vizitatori: „Avem o gramada de menta de frecat, aici, la Asociatie. Cautam tipi si tipe cu materiale, articole, idei, sugestii si noutati bune pentru site”. Exista chiar si sectiuni interactive, unde ti se ofera nesperata ocazie sa freci menta in mod organizat si electronic, cu mouse-ul. Daca nu rezisti suficient de mult alergand frunzulitele cu propriul cursor, sentinta cade neinduratoare: „Ai esuat in frecatul mentei. Nu esti roman adevarat. Du-te si mai studiaza”.

Bun, sa presupunem ca site-ul se adreseaza romanilor. Atunci, de ce folosesc creatorii sai limba lui Shakespeare? Iar daca publicul-tinta este unul international, care sa priceapa mult utilizata engleza, de ce ar nazui el la calitatea de roman adevarat? Pana sa fie dezlegate asemenea mistere, se poate observa cu maxima incantare ca www.mintrubbing.org a generat un „feed-back” pe masura aspiratiilor sale. La sectiunea de marturii, navigatorii pe internet se bulucesc sa-si manifeste entuziasmul pricinuit de aparitia acestei adrese. Care in engleza, in spiritul locului, care in amarata de romana, dupa puteri. Unii marturisesc ca site-ul le-a fost inspiratie si calauza in toate ale vietii, de doi ani incoace. Altii incearca, prin forte proprii, sa ajute la propasirea valorilor A.R.F.M., adaugand pe lista alte practici la fel de nobile: trasul matei de coada, facutul ca ploua, uitatul pe pereti, lalaitul. Mai exista insi care livreaza felicitari pentru modul cum sunt infatisate strainatatii „adevarata cultura romana si adevaratul spirit latin”.

Aici e marea realizare: mapamondul va ajunge, in sfarsit, sa ne cunoasca. Sa ne aprecieze pentru ce avem noi mai bun si mai autentic. Lasa-i pe fraierii din diplomatie sa se speteasca incercand sa-i convinga pe altii ca Romania e o tara in care se munceste, in care merita sa ai incredere si, eventual, sa investesti. Ca avem si noi dreptul de a fi inclusi in UE. Pentru ca suntem mai haiosi decat nemtii ori plicticosii nordici, care de luni pana vineri nu scot capetele din birouri. Suntem baieti de viata, plini de poante (pentru un plus de savoare ni se recomanda si alte adrese, precum grigore.org, gigel.org, vaidevoi.ro, sictir.org.). Cinstea, ruptul spinarii la munca, corectitudinea sunt pentru insii nesarati, care n-au alta sansa in viata.

Ziarul "Gandul" - 10 ianuarie 2006

Comentarii apropo de acest articol? Bagati mare!!! :)

Prin urmatoarea experienta au trecut cu siguranta multi dintre voi. Astazi (n.r 10 ian 2006) am pornit spre serviciu. Ajung in gara, urc intr-un banal tren personal care merge spre Galati si imi caut un compartiment sa stau si eu linistit pe parcursul a celor 100 de Km pe care ii parcurg de obicei (dus) spre Braila. Printre zecile de compartimente ocupate, gasesc unul liber. Intru. Nu mare mi-e surpriza sa gasesc, pentru a nu stiu cata oara o mizerie de nedescris. Pe jos, pe canapele, ce mai... prin toate colturile posibile numai firimituri, pungi, sticle de cola (scuze de reclama), servetele, noroi si toate cele. Ma duc si il caut pe conductorul de tren. Il intreb, „domnule, cum e posibil sa fie atata mizerie in compartimentul asta?” Raspunsul era relativ simplu. Trenul a venit de dimineata din Galati si nu au mai avut timp sa treaca cu el pe la depou sa-l curete. Cum e posibil ca intr-o tara care se vrea in U.E sa avem asemenea oameni? Cand oare o sa ne civilizam si noi si o sa pastram curatenia nu numai in mijloacele de transport in comun ci si pe strada? Cand vreodata nu o sa mai rupem captuseala canapelelor din trenuri si nu numai? Cand vreodata nu o sa mai lipim guma de mestecat sub sau pe scaun, masa, birou? Cand vreodata nu o sa mai urcam picioarele pe canapelele din trenuri dupa ce am mers pe drumurile neasfaltate de la marginea unui oras european, care, dupa prima ploaie serioasa se transforma intr-o mocirla prin care poti intra numai cu cizmele? Cand o sa ne comportam ca un popor care se vrea european? Oare vom reusi vreodata performanta asta? Daca stau sa ma gandesc la un raspuns pentru intrebarea asta, nu e greu. Atata timp cat majoritatea romanilor au un IQ mai mic de 50 si asculta manelele jegoase ale tiganilor (si nu numai), care se comporta astfel, nu cred ca vom reusi.

Mai e ceva ce lipseste majoritatii romanilor. Bunul simt. Revenind la ziua mai sus mentionata, dupa o ora de mers, trenul ajunge in Faurei. Aici, vin la mine in compartiment 3 persoane. Doi barbati si o doamna destul de cizelata dupa aparente. Deschid usa si intra fara sa zica un Buna ziua, ori un clasic „E ocupat?” sau „E liber?” si se aseaza confortabil. In fine, trec peste moment pana in clipa in care cei 2 domni ies pe holul trenului pentru a fuma o tigara. Nu vad nici o problema in asta numai ca domnii nu dau nici un semn ca vor sa inchida usa compartimentului. Si stau ei de vorba pe hol, si stau, si stau, si stau si deodata se face frig, moment in care le zic de la obraz... „auziti, nu aveti usa la bordei?”. Atunci, ei se uita urat la mine si o inchid intr-un final. Bineinteles ca dupa ce au ajuns la destinatie, s-au ridicat, au iesit, si, ghiciti ce s-a intamplat. DA! CORECT! Nu au inchis usa. Si stau acum si ma intreb oameni buni si sictiriti, unde mama dracu’ e bunul simt? Unde sunt cei 7 ani de acasa? Cred ca au chiulit de la orele astea. Nu se poate asa ceva. Din partea mea, sincer, mai bine nu intram in U.E cu asemenea oameni. Dupa ce ca ne-am facut de cacao pe afara, ne umplu astia de produsul mai sus mentionat si mai si.

Sperand ca intr-o zi aceasta majoritate nesimtita a romanilor cu IQ sub 50, sau subunitar (vezi Gigi Becali), va renunta la obiceiurile astea nesimtite, inchei acest articol si ma pregatesc sa imi incep tura, ca pana la urma trebuie sa mai castig si eu un ban cinstit, sa pot supravietui intr-o tara cu preturi europene si salarii romanesti.

P.S - Scuzati eventualele greseli din articol. E scris in graba.