Serviciile "secrete"

imaginea utilizatorului Razvan

Motto: "Be vewy vewy quiet. I'm hunting wabbits."

Judecind dupa nume, dupa numar, s-ar putea crede ca Romania are servicii secrete. Aproape fiecare institutie are cite unul sau mai multe: armata, politia, justitia. Ah, am uitat de SRI si SPP? Nu-i nimic, am uitat si de altele.

Si ce fac serviciile secrete la noi? Pai, iaca, ce sa faca, asculta telefoanele politicienilor din opozitie, mai fac cite un business pe ici pe colo ca deh, buget mic, trebuie sa se autogestioneze si ele, odata pe an mai dau cite un raport in Parlament in care avertizeaza ca in Romania coruptia, crima organizata si economia subterana au atins cote alarmante (dar au grija sa nu dea nici un nume), mai ies la rampa dupa arestarea cite unui ciumete mafiot, ca ele - serviciile secrete - au avertizat inca de acum 100 de ani ca ciumetele era periculos (dar nu le-a bagat nimeni in seama). In timpul liber, serviciile secrete mai dau cite un cap in gura cite unui trabantist care refuza - mortii lui de ochelarist! - sa se dea la o parte din fata jeep-ului lor.

Da, stiu, sint rau-voitor, le-am pus pe toate in aceeasi oala. Imi vine insa cumva greu sa cred ca cei de la DIE, de exemplu, ar fi mai buni si cei de la SRI sau SPP ar fi mai rai.

In fine, ieri, o masina de jamesbonzi d'astia autohtoni il urmareau pe dl. Nicu Gheara. Probabil incercau sa afle ceea ce deja presa a publicat de mult: ca dl. respectiv este bagat in trafic de droguri, prostitutie, evaziune fiscala, crima organizata si cam tot ce misca. Ei bine, dl. Gheara i-a facut de cacat: impreuna cu garzile domniei sale, le-a oprit masina (!), le-a scos aparatura din masina (!!), a chemat politia si televiziunea, intr-un cuvint, i-a "desconspirat". Sa zica mersi ca nu i-a si "asfaltat"!

In fine, absolut patetica imaginea unui pustulica - conspiratorul-sofer al Vento-ului "serviciilor secrete" care mai ca plingea si se ruga de reporteri sa nu il filmeze, ca el "n-a urmarit pe nimeni".

Jenant. Ca sa nu ma gindesc iar pe ce dracu se duc banii mei de taxe si impozite, ma intreb cu tristete ce carti (ar) mai scrie Haralamb Zinca in ziua de azi...

Adresa URL trackback pentru această intrare

http://www.sictir.org/trackback/182

Opţiuni de afişare a comentariilor

Alege modalitatea preferată de afişare a comentariilor şi apasă "Salvare opţiuni" pentru a activa modificările propuse.

serviciile secrete

Dorin/=/Victor.

Prilej de analiza a activitatii operative,
la Filatura din...Votosani.

Daca ar fi sa ne modelam vederile dupa conceptul ca "les amis de nos amis, sont amis de M.A.I.", atunci ar trebui sa consideram SIE ca un bun prieten, care nu are...nici un prieten.
Fundamentele legii 1/1998 expuse recent in "Adevarul" privind organizarea si functionarea SIE arata ca "sursele de informare, metodele si mijloacele de munca nu pot fi dezvaluite fata de nimeni si in nici o imprejurare". Surse din cadrul serviciilor de informatii au explicat ca intre SIE si SRI exista proceduri de colaborare, pe baza carora SIE poate actiona, in unele situatii, chiar in interiorul Romaniei, fara ca acest lucru sa reprezinte o suprapunere de competente ori o imixtiune in activitatea SRI. Sic! De la lume adunate si inapoi la lume date!
Deci judecand faptele la rece, lasarea echipajului Vento-ului fara un back-up si lipsa unei proceduri de interventie din partea serviciilor asociate, pentru acoperirea actiunii echipei SIE in caz de urgenta, reprezinta o neglijenta de serviciu cu conotatii penale. Adica deconspirarea din neglijenta a unei asemenea actiuni reprezinta o incalcare a prevederilor legale.
Poate ca explicatia cea mai plauzibila care va fi servita unei comisii parlamentare de specialitate, o sa fie limita mijloacelor
disponibile. Intr-o oarecare masura ar fi credibila, dar in toata lumea in asemenea business se pune la bataie multa dragoste,
adica love(le). Deci daca dragoste nu e, nu te mai implici.
O optiune de considerat, ar fi apelul la mila publica.
In tara unde traiesc, pentru repararea unei gafe de asemenea proportii, comisa de un angajat al serviciilor secrete, s-a apelat
la mila publica. Respectivul angajat se dusese la un meci de hockey lasand in parcare masina proprie, cu o mapa care continea planul de operatii al respectivei institutii pentru anul urmator.
Niste gainari au furat masina si au declansat scandalul.
Ce credeti ca a facut respectivul serviciu?
A cerut in presa gainarilor, sa fie patrioti, sa returneze mapa care era de interes national si sa pastreze masina, care era doar de interes privat. Poate asa ar trebui sa faca si SIE: sa dea un anunt
in presa si sa ceara cetatenilor sa iasa la interval cu informatii incriminatoare despre suspectul in cauza. Se vor face astfel economii la benzina, la ore munca, kilometri parcursi si atatea altele. Nu ar fi de neglijat nici imbunatatirea pregatirii profesionale, din care sa nu lipseasca vizionarea obligatorie a filmelor scoala, "BD in actiune", "BD la munte si la mare" sau "Nea Marin miliardarul". Atunci, cu siguranta angajatii acestui serviciu vor fi cei mai tari din...parcari.

imaginea utilizatorului Sonty

stii cum e, statul plateste p

stii cum e, statul plateste prost. specialistii s-au angajat prin alte parti, inclusiv la firmele de paza si protectie ale lui Nicu Gheara. Asta se pare ca e inca un domeniu in care lipsa pregatirii profesionale poate fi inlocuita de o vointa puternica :-P