Exista cel putin o latura pozitiva legata de dosarul 'Flota': avem primul caz de fost ministru urmarit penal pentru fapte comise in timpul mandatului sau. Campania electorala a partidelor opozitiei din 1996 s-a axat pe nevoia de schimbare a unei administratii PDSR responsabila, dupa parerea partidelor respective dar si a majoritatii societatii civile, de fapte grave de coruptie. Ajunsa la guvernare coalitia condusa de CDR a 'uitat' insa sa-i judece pe cei pe care ii acuza atat de insistent pana atunci. Dupa 1996 PSD s-a folosit si el de aceeasi tema, nominalizind in persoana lui Radu Sarbu sau a lui Ioan Muresan demnitarii presupusi corupti ai administratiei CDR. La randul lui, revenit la putere in 2000, PSD a parut sa uite de acestia iar acuzele din campania electorala nu s-au transformat in dosare penale.

Se poate presupune ca principalele forte politice s-au inteles asupra unui soi de super-imunitate reciproca si tacita. "Nu va atingeti de noi cat suntem in opozitie si noi o sa va lasam in pace cand ajungem la putere". Aceasta imunitate e anormala si de rau augur. Cu cat urcam in ierarhia administrativa cu atat cresc puterea si fondurile la dispozitia demnitarilor. Daca de la un anumit nivel in sus aceste persoane se bucura de orice fel de imunitate, atunci acest fapt este in sine o invitatie la coruptie.

Faptul ca PSD pare sa nu mai respecte aceasta intelegere nu poate decat sa ma bucure. Sper ca aceasta intransigenta va continua, atat din partea PSD cat si din partea fortelor din opozitie, inclusiv a partidului condus de Traian Basescu. Sper ca odata ajunse la putere acestea sa nu uite de acuzatiile care le-au facut impotriva unor membri de frunte din PSD.

In alta ordine de idei, exista un singur criteriu valid pentru a evalua cat de bine functioneaza un Parchet: numarul si complexitatea dosarelor solutionate in favoarea acuzarii. Nici numarul de dosare de urmarire, nici amploarea declarata a investigatiilor, nici identitatea persoanelor urmarite sau gravitatea declarata a faptelor, nu, nici un alt criteriu nu are relevanta din acest punct de vedere. Or, daca tinem cont de asta, rezultatele de pana acum atat ale Parchetului General si, de la infintarea acestuia, ale Parchetului National Anticoruptie sunt deosebit de modeste. Numarul de dosare in care s-au pronuntat sentinte este foarte mic, in schimb am avut o intreaga parada de 'persoane importante' cu care Parchetul s-a laudat fie ca a declansat urmarirea penala impotriva lor fie ca i-a arestat si i-a pus sa defileze in catuse si incadrati de politisti in fata mass-media.

De fapt tocmai asta pare sa fie problema. Procurorii sunt mult mai grabiti sa isi prezinte acuzarea in fata reportofoanelor si a camerelor de luat vederi decat in fata instantelor de judecata. Cazurile sunt pregatite mai mult mediatic decat profesional. Cazul 'Flota', care il priveste pe presedintele PD, nu face exceptie de la aceasta regula. Desi acuzatiile sunt foarte vechi, dosarul nu a ajuns inca in fata vreunei instante. In schimb dezbaterea pe marginea lui a invadat toata presa si asta inclusiv cu concursul Parchetului.

Mediatizarea acestui caz este, evident, foarte convenabila pentru PSD. Este o arma pe care o folosesc in disputa politica impotriva unuia din principalii sai adversari si pentru a contracara atacurile din partea partidului pe care acesta din urma il conduce. Lucru cat se poate de normal daca tinem cont ca PSD este un partid politic. Parchetul este insa o institutie a Statului care exista cu un scop precis: sa apere interesele publicului asigurind respectarea legii. Inclusiv aceleia care stabileste dreptul oricaruia de a fi considerat nevinovat pana la pronuntarea unei sentinte definitive de catre o instanta de judecata. Faptul ca reprezentanti ai PNA incalca prezumtia de nevinovatie si se alatura unei campanii politice partizane nu este de loc normal si submineaza credibilitatea institutiei in demersul ei.

In fine, cazul 'Flota' poate fi sursa unei dezbateri principiale. Inamicii politici si mediatici ai lui Basescu au tot interesul sa prezinte faptele simplificate la maxim: "Aveam o flota si acum n-o mai avem din cauza ca Basescu a vandut-o." In realitate ministrul Traian Basescu este implicat direct in doua decizii majore legate de soarta flotei: prima a fost cea de creare a trei societati care sa administreze navele, iar a doua a fost trecerea acestora sub un alt pavilion. Aceasta din urma decizie pare sa stea la baza acuzatiei de abuz in serviciu pentru care fostul ministru e urmarit de catre PNA. Abuzul in serviciu este definit, pe scurt, ca fapta unui functionar public care produce, cu buna stiinta, un prejudiciu patrimonial unei societati de Stat.

Sa presupunem acum, de dragul discutiei, ca Basescu este direct responsabil de aceste decizii si ca deciziile sunt cauza indisputabila a prejudiciul patrimonial numit disparitia flotei comerciale a Romaniei. In aceste conditii, ar fi normal ca acesta sa fie urmarit penal pentru abuz in serviciu? Raspunsul este, dupa parerea mea, nu.

Si asta pentru ca deciziile au un caracter politic. Sunt modul in care ministrul si omul politic Traian Basescu a hotarat sa administreze domeniul de care era responsabil. Eu ca cetatean pot sa evaluez daca o politica este buna sau nu, ar fi chiar de dorit sa o fac atunci cand dau votul; insa o astfel de evaluare nu este in nici un caz de competenta unei instante de judecata. Prin folosirea in acest fel a infractiunii abuzului in serviciu se creaza premizele unei ingerinte a Justitiei in domeniul politic, fapt oarecum paradoxal daca tinem cont ca acuzatia se face de obicei in sens contrar.

Nu spun ca ministrii sau alti reprezentanti de rang inalt trebuie sa fie lasati sa faca ce vor. Restul legilor se aplica in continuare si pentru ei. Chiar si abuzul in serviciu poate fi folosit, cu conditia ca prevederile sa fie explicite. Mai exact, o astfel de lege trebuie sa prevada limitele in care se poate incadra actiunea administrativa a unui functionar. In felul acesta o instanta poate decide daca s-a comis un abuz, pentru ca poate recunoaste incalcarea acestor limite.

Altfel riscam sa ajungem la o situatie anormala. Deciziile politice ale reprezentantilor unui partid aflat la guvernare pot produce, iar uneori este chiar necesar sa o faca, efecte percepute negativ de populatie. Este normal ca in aceste conditii un partid sa se teama de sanctiunea politica, prin vot, din partea unui electorat ostilizat. Dar nu este normal sa se teama de posibilitatea ca astfel de decizii sa poata sta la baza unei sanctiuni, legale de data; sanctiune urmarita de partide adverse, care ii sunt in mod natural ostile. O astfel de stare de fapt ar conduce fie la guvernari imobile din cauza ca oamenii politici care populeaza administratia nu vor mai dori sa-si asume riscuri, fie la situatia in care imunitatea tacita de care vorbeam la inceput va deveni, asa blamabila cum este, o necesitate.

Rezultatul Voturilor

Score: 0.0, Votes: 0