Traversam dinspre McDonalds - Romana spre Piata Amzei, mergand la oficiul postal de pe aceea straduta, oficiu aflat vis-a-vis de Biblioteca "Mihail Sadoveanu". Nu departe de intrarea in aceasta strada, pe trotuar, o femeie zacea intinsa pe jos. In jurul ei se stransesera cativa oameni. Arunc o scurta privire si trec mai departe. Ma gandeam cum as putea ajuta, nu imi venea nimic in minte. Credit pe mobil nu mai aveam, deja se ocupau cativa oameni de ea, nu merita sa incurc lumea...mi-am zis si, aproape uitasem fapta.

Urmeaza trei momente:

1. In oficiul postal intra trei fete de 16-17 ani: "hai intreaba tu". "Nu ca mie mi-e rusine", etc. Elevele isi fac curaj, si una din ele o roaga pe una din doamnele de la ghiseu daca se poate da un telefon la salvare, pentru ca afara, pe trotuar, cineva a lesinat. Doamna incearca foarte plictisita telefonul de pe biroul ei, constata ca "a, da, aici n-am fir" (?) si o intreaba pe o colega ocupata sa vorbeasca cu sotul care nu reusea sa incalzeasca mancarea acasa. "Mai ai de vorbit?" Raspuns prompt si sigur: "da, mai am" - la care doamna de la ghiseu catre pustoaice: "imi pare rau, nu se poate, asta este" si se adreseaza urmatorului client...

2. Ies afara dupa ce termin treaba acolo, si ajung din nou la locul intamplarii. Femeia este intinsa pe jos, are o situatie materiala precara si (nu trebuie spus, dar se pare ca pentru unii conteaza) culoare mai inchisa a pielii. Biata fiinta are o operatie la caile respiratorii, drept pentru care respira printr-un tub ce-i iese din gat (da, chiar asa!) si explica celor ce stateau sa o asculte ca are nevoie de un aparat, care costa 150.000 lei, si ca din lipsa acestuia a ajuns in aceasta stare. Incerc sa o ajut pe o doamna care era langa ea si care explica cuiva la telefon unde se afla, incercand sa o ajut cu detalii despre locul cu pricina (numele strazii, vis-a-vis de, langa, spre etc...). Cand termina de vorbit, imi spune ca nu vorbea cu salvarea, ci cu o cunostinta pe care o rugase sa ii aduca banii respectivi, spre a o ajuta pe acea femeie. Mirat oarecum ca nu sunase la salvare, femeia intinsa pe jos imi spune ca nu are rost sa chemam salvarea, "ca ma vede asa, ma ia de aici si ma lasa doua strazi mai incolo, mi-a mai facut asa"...

Nu imi vine sa cred, vad ca nu mai pot face nimic, si dau sa plec

3. Se apropie un grup de doamne in varsta, doamne bine, care se uita dezaprobator la fiinta intinsa pe jos si constata catre noi, cei care incercam sa o ajutam cumva: "lasati-o, nu va mai chinuiti. nu are nici un rost". Nu stiu daca am auzit si un "nu merita" - oricum pe acolo...

Am mers apoi pe strazi, si nu stiam ce sa cred...V-am scris mai mult pentru mine, caci stiu ca si voi vedeti astfel de lucruri in fiecare zi...insa cred ca nu mai putem inchide ochii...ca trebuie sa spunem lucrurilor pe nume, si sa facem intr-adevar ceva. Chiar cu atata sictir...

Rezultatul Voturilor

Score: 6.0, Votes: 1