"Frate Vlahuta, De ce sa ne facem spaima si inima rea degeaba? La noi nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decât în alte parti ale lumii, si nici chiar nu s'ar putea altfel. Calitatile si defectele omenesti sunt pretutindeni aceleasi; oamenii sunt peste tot oameni. Limba, costume, obiceiuri, apucaturi intelectuale si morale, religiuni - precum si toate celelalte rezultate ale locului unde au trait, ale împrejurarilor prin care au trecut - îi pot arata ca si cum s'ar deosebi mult cei dintr'un loc de cei dintr'altul; ei însa, în fundul lor, pretutindeni si totdeauna sunt aceiasi. Nu exista pe pamânt speta zoologica mai unitara decât a regelui creatiunii. Între un polinezian antropofag si cel mai rafinat european, alta deosebire hotarâta, nu exista decât modul de a-si gati bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rau, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai asa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toti sunt la fel. Zi-le oameni si da-le pace! Asadar, sa nu ne mai facem inima rea si spaima gândindu-ne ca lumea româneasca ar fi mai stricata decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefacut înca; nu e pân'acum dospit cumsecade. E înca nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frânta; înca nu crede în dreptate; înca nu poate scoate din sânu-i pe cine sa-i poata comanda; înca nu stie de cine sa asculte - fiindca nu are deocamdata încredere în nimeni... Fript cu lapte, sufla si 'n brânza. N'a ajuns sa cumpaneasca bine ceea ce i se pune împotriva; si astfel înca nu întelege ca în mâna lui ar sta sa-si îndrepteze soarta si sa dispuna apoi de 'ntregul de ea - precum e drept si precum are sa si fie odata. În fine, nu are înca destula îndrazneala sa-si rafuiasca socotelile cu "binevoitorii lui epitropi". Dar cu vremea, trebuie sa vina si asta; trebuie sa vina si întelegerea fara de care nu poate fi o natiune sigura de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei. Românii sunt astazi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una si aceeasi limba (nu ca s'o laudam noi), extraordinar de frumoasa si de ... grea, având un mod de gândire deosebit al lui, o comoara nepretuita de filosofie morala, de humor si de poezie - cu atât mai originala avutie cu cât este un amestec de mosteniri si de dobândiri antice, grecesti, slave, orientale si altele, pecetluite toate cu netagaduita lui nobila pecetie romanica, latina, care-l arata bun si netagaduit stapân al lor. Din aceasta stapânire seculara a lui rezulta si puterea nebiruita de asimilare a acestui popor, ce înca d'abia pe departe încep a-si simti importanta în lumea europeana. Si de aceea, este asa greu de 'nteles teama ce o au unii de "înstrainarea neamului românesc", "de alterarea spiritului national", de... "pierderea românismului"! Sa se piarza neamul românesc! - Auzi dumneata! ... Dar sa ne temem ca are sa se prapadeasca, sa se piarza, asa de azi pe mâine, pâna nici nu s'a ridicat înca bine 'n picioare, un neam de zece milioane!... De ce?... Fiindca un Fanica oarecare, sec, n'are destul respect pentru antemergatorii progresului nostru cultural?... fiindca un mutunache maimuteste apucaturile si tonul de boulevardier parisien?... fiindca inteligente tinere îsi risipesc zadarnic vremea în a critica, în loc sa si-o întrebuinteze în a face mai bine decât au facut aceia pe care îi critica?... Tânar, batrân, face omu, individual, ce-i place si ce stie face... Ei, si? Aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia sa faca; e vorba de ce poate face o lume întreaga... Si lumea îsi vede înainte de mersul ei; faca oricine ce-o pofti... Cine nu merge cu ea înainte si sta, cu gândul la sine - sa-si faca în ceafa cararea, sa critice tot fara a face nimica, sa tâfneasca de necaz ca altii au facut ceva înainte-i ori ca altii vor însemna ceva pentru dânsul - acela îsi crede ziua lui eterna; si, mâine, lumea o sa fie departe de el înainte, si el o sa se afle înapoi, departe de ea. Ba, adesea, lumea trebuie sa dea câtiva pasi înapoi, ca sa-si ia vânt spre a merge mai sigur înainte. Vai de cel ce n'a luat seama la miscarea ei prudenta!... se va gasi ratacit, ca s'a bizuit a merge cu capul înainte fara socoteala. Oamenii toti mor; unii mai de timpuriu, altii mai târzior... Dar, toti mor; dar numai unii îmbatrânesc: aceia cari nu simt ca lumea merge si ca omul nu trebuie sa se întepeneasca 'n calcâe pe loc, ci trebuie sa se lase dus, în pasul lumii. De aceea vedem atâtia tineri batrâni si atâtia batrâni tineri... atâtia sdraveni si verzi pâna la chemarea de sus si atâtia ofiliti si muceziti înainte de a fi legat rod... ... Sa se prapadeasca neamul românesc? Dar întoarca-se Oltul si Muresul de-a'ndaratelea catre obârsia lor în creerii muntilor Cicului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cuminte, asteptând cu rabdare vremea când sa dea si el culturii si civilizatiei europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cereasca - fiindca oricum ne-om învârti si ne-om rasuci noi oamenii, legile care stapânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei ceresti sunt si trebuie sa ramâna; caci a puterii acesteia nepatrunse de noi este si omenirea o aratare. Fie data în omenire parte cât mai frumoasa si neamului românesc! Dumnezeu sa te tina în sfânta lui paza! Al tau vechiu, Caragiale"

"cu un zambet plin de amaraciune, romanul numeste tara lui patria bacsisului si hatarului".

"Mai totdeauna s-a luat la noi pasiunea drept talent!"

"Cu un zimbet plin de amaraciune, romanul numeste tara lui patria bacsisului si a hatirului."

"Moftangiul roman este: Din clasele primare pina la bacalaureat- anarchist; De la bacalaureat pina la primul examen de universitate- socialist; De la primul examen pina la licenta- progresist; De la licenta pina la slujba- liberal; De la slujba pina la pensie- conservator De la pensie incolo, impartaseste principiile tinerimii universitare…Fii sigur ca ai sa-l gasesti oriunde e vreo manisfestatie mai mult sau mai putin politica ori nepoliticoasa a a studentilor mai mult sau mai putin romani."

"Noi romanii suntem o lume in care, daca nu se face ori nu se gindeste prea mult, ne putem mindri ca cel putin se discuta foarte mult."

"Si cite adevaruri ar trebui spuse la noi! Si cite pareri adevarate stau inchise de frica in atitea oale de os! Si, ce e mai trist, nu se bintuie numai frica de a ne spune parerea, ci si frica de a asculta, exprimata cu indrazneala, de catre altcineva, parerea noastra proprie. Tremuram ca nu cumva glasul acelui cineva sa para a fi al nostru: ne ingrozim san u tradam cumva, printr-o clipire de ochi fara voie, prin cea mai neinsemnata miscare raflexa, prin chiar mutismul nostrum, ca aceea ce s-aude un moment asa de rar este gindirea noastra de toate zilele, adinca noastra convingere de multa vreme. Trecem pe linga absurditate si nu ridicam macar o sprinceana revoltata; auzim neghiobia sin u zbircium macar dintr-o nara dezgustata; vedem imposture si ticalosi si zimbim frumos, ca la intilnirea celor mai bune cunostinte.De cite ori si la citi dintre noi nun e pare societatea noastra, cind o privim in complexul ei de activitate, ca un ciudat teatru! Sa aplaudam, dar!"

"Multe am invatat de cind traiesc in mijlocul Europi civilizate- unde e dreptate la tribunale fiindca e sip e strada- si intre una mai ales, ca omul trebuie sa spuna europeneste, nu greco-tiganeste ceea ce crede!"

I.L.Caragiale – “Despre lume, arta si neamul romanesc”, Editura Humanitas, 1994

"Cauza dezastrului in care a cazut tara este numai - da, numai nenorocita politica, ce o fac partidele si barbatii nostri de Stat de patruzeci de ani incoace !" Dar sinistrul s'a potolit demult...A trecut parca un veac de asta primavara !... Toate sunt cu totul uitate. Cum i-a venit sufletul la loc, oligarchia si-a luat iar bunele clasice naravuri; a inceput iar jocu'i normal de cacialmale intre fractiuni, grupuri si grupusoare si in sinul acestora, ca in frumoasele senine zile de pace... sopte si intrigi de culise; sfori si sforicele, cit mai subtiri daca trebuesc, cit mai groase daca merg; emulatie de subtile ergoterii bizantine pe fata; concurs de pisicherlicuri pela spate; adevarul curat, strecurat la ureche cu acele clipeli din ochi si cu acel tremur de buza, caracteristice minciunii; minciuna rostita tare in vileag cu glaciala nesovaire, pecetea sfintului adevar... si cite griji pentru atitea grave probleme publice !... De exemplu... Un asa numit gheseft (ce barbarism ! ce grozavie ne mai pomenita la noi !) cu niscai furnituri publice; dupa asta... o recidiva de indelicateta sau de abatere dela seninatatea or gravitatea impuse unui inalt magistrat, care a indrasnit, unde si cind nu se cuvenea, sa spuna si el ce avea pe suflet; pe urma... trebue sau sa se permita plutonierilor bacalaureati a purta sabie ca ofiterii titulari ? apoi... resultatul unei alegeri comunale dintr'un orasel de provincie, adapostit in cine-stie ce vagauna de munti, cu patru-cinci mii de locuitori si cu de vreo trei ori pe atitia decalitri de tuica pentru consumatia anuala ! dar infine, instituirea Doctoratului in drept ! aceasta ridicare absolut imperioasa in momentele de fata? aceasta inaltare cu un etaj mai sus a prosperelor noastre fabrici nationale de barbati de Stat ?... nu sunt astea atitea s'atitea chestiuni destul de arzatoare ca sa dea insomnii sacrei noastre oligarchii?

În cluburi sumptuoase, unde se arunca pe o carte arenda unui vast domeniu; in cabinete particulare, unde un mic souper fin se plateste cu pretul citorva chile de malaiu; in berarii populare, unde meschini impiegati asvirl intr'o seara la chef leafa-le pe o saptamina; in circiumi de mahala, unde se string haitasii electorali sa se cinsteasca cu tulburel nou prefacut din vechiu; - pe caile publice - la coltul bulevardului, sub splendoarea lampelor electrice, sau la raspintia departata, sub licarirea unui felinar afumat; in tramvaiu, pe jos, in muscal cu cauciuc; in vagon-lits, in clasa a doua or atreia; - dela spuma oligarchiei pina la drojdia clientelei - toti roiesc si forfotesc... soptesc, discuta, si peroreaza si isbucnesc si pun lumea la cale, - gindind la... persoane; vorbind de... persoane; aplaudind sau condamnind... persoane; expulsind sau decorind... persoane; exaltind sau calomniind... persoane !...Persoane si iar persoane ! Fireste, sistema trebue sa fie consecuenta. Aci, lumea e a persoanelor, nu persoanele sunt ale lumii... Aci sunt slujbe pentru slujbasi, nu slujbasi pentru slujbe; bisericii pentru popi si paracliseri, nu paracliseri si popi pentru biserici; giste pentru hahami, nu hahami pentru giste; catedre pentru profesori, nu profesori pentru catedre... Aci e, infine o patrie pentru patrioti, nu patrioti pentru o patrie...

Fireste iarasi cu reserva multor exceptiuni onorabile, netagaduit oamenii de isprava, nomoliti in nenorocita sistema politica si sociala... Acestea toate se petrec d'asupra pe o pojghita foarte subtire, subtire detot, gata sa crape sub prea grea apasare... În acelas timp, de-desubt, in adinc, clocotesc aproape cinci milioane de creaturi umane, sufletele ofensate de prea indelungata obijduire. Mintile cari au inceput si ele sa lumineze, le ard de gindul rasturnarii uzurpatorilor, de dorul cuceririi unei parti macar din stapinirea intereselor si destinelor proprii... Acolo, pe cind d'asupra se 'nvirteste tot cu mai mult avint veselul cancan fara solutiune; acolo, in adinc, gem uriase nevoi materiale si morale ale unui popor intreg - singura temelie, singura realitate, singura ratiune de a fi a Statului national romin... Acolo, in adinc, o lume care stie mai bine ce inseamna a muri ca vitele, decit ce va sa zica a trai ca oamenii, scrinceste: "Noi vrem acum nu doar pamint !... vrem si pamint si omenie !".... Acolo, sub lumina candelei, sta atirnat intre sfintele icoane manifestul regal asteptind... Sa astepte !

Starea noastra nu se poate ilustra mai bine decit cu o veche anecdota orientala. Un om mergea cu pepeni la tirg; la o culme de deal, I se rupe carua si se rastoarna pepenii, care pornesc care pornesc unul dupa altul, care incotro, la vale. Omul, vazind catastrofa, isi incruciseaza miinile incepind sa fluiere si, uitindu-se liung la pravaleala nebuna a pepenilor care se burdusesc lovindu-se unii de altii, sarind unul peste altul, fara alta ratiune decit fatalitatea mecanica, zice cu un zimbet filozofic: “Uite, ma! Cum se duce fiecare dupa capul lui!.” Apoi, dupa un moment de reflexive, adauga fara a mai zimbi: “Buna vorba, dar paguba mare!”

I.L.Caragiale –"1907 - din primavara pana in toamna", Tipografia ziarului "Adevarul", 1907

Rezultatul Voturilor

Score: 0.0, Votes: 0