Politetea

imaginea utilizatorului Razvan

MOTTO:

"Va rog sa ma scuzati, stiti cumva unde este strada Mihai Eminescu?"

Odata cu dispartia pronumelui de politete devenim mai saraci. Ne descotorism de politete ca de o povara. Lume, lume, politetea nu mai e la moda. Daca esti politicos, esti desuet, constipat, pampalau, fraier. Pe scurt nu te integrezi in "generatia MTV". Noi, bravi exponenti ai consumerismului modern, pragmatic si familiarist nu avem nevoie de aceasta racila a trecutului. La banca, la magazin, la coafor esti "Regele client". Sau, ma rog, asa ti se spune. Si daca tot te-ai trezit peste noapte rege, la ce mai ai nevoie de politete, atunci cind nu te ajuta sa ajungi mai sus, atunci cind nu exista "mai sus"?

Ne batem pe burta cu totii.

De fapt, daca ne-am bate pe burta cu totii, poate ca n-ar fi chiar atit de rau: macar am ramine impreuna intr-un egalitarism verbal.

Insa gresesc. Ne batem pe burta cu subordonatii. Ne batem pe burta cu cei mai mici ca noi, cu cei mai tineri, cu cei mai slabi. Ne batem pe burta si cu cei mai mari ca noi, dar numai in absenta lor, ca sa ne impresionam audienta cu "relatiile" pe care le avem.

Devenim din ce in ce mai mitocani. "Buna ziua!", "Va rog frumos sa...", "Ma scuzati pentru deranj...", "Sarumina pentru masa...", "Stimate domn...", "Frumoasa doamna...", "Aveti amabilitatea sa..."
"Va salut cu respect", "Am onoarea", "Cu stima" se pierd treptat si se inlocuiesc cu "Buna!", "Da-mi si mie...", "Hai mersi", "Pa" samd, intr-o familiaritate deplasata cu si fata de oameni care nu sint parte din cercul nostru intim.

O reporterita se adreseaza d-lui Becali cu "si care anume credeti ca sint ideile importante din Alchimistul?". Dl. Becali ii raspunde cu "sint lucrurile care sint, ce sa-ti mai zic aici, sint alea din carte." O saptamina mai triziu, aceeasi reporterita il intreaba pe un tinar de vreo 30 de ani, pe strada: "Ce parere ai despre sexul neprotejat?"

Seful intra in birou fara sa dea buna ziua si spune: "Pana maine sa imi faci un raport cu vanzarile!". Subalternul raspunde: "Doriti sa includ si vanzarile din trimestrul trecut?" Seful: "Da, ca mi-a zis Dorel ca vrea sa le prezinte si celor din Consiliul Director". Nota Bene: Dorel este aici seful sefului, cel caruia, atunci cind seful il vede pe hol, ii spune candid: "Aratati cam obosit astazi!"

Sigur, politetea nu sta numai in limbaj. Politetea e o atitudine. Uneori, e o stare de spirit. Are de-a face cu bunul simt, amabilitatea, curtenia, educatia celor 7 ani de-acasa.

Ma intreb daca declinul in care se afla politetea are legatura cu educatia sau cu moda. Daca renuntam la politete pentru ca nu mai e necesara (poti ajunge acolo si fara sa fii politicos), pentru ca ne e lene (dureaza prea mult sa fii politicos) sau pentru ca pur si simplu nu se mai poarta (nu mai e "trendy" sa fii politicos).

Articolul meu a inceput deja sa sune a tinguiala inutila: un fel de "nu mai sint tinar si imi pare rau".

Mi-e dor de verbul la persoana a doua plural si pentru ca am perceput mereu politetea ca pe o baza ferma, un strat separator intre noi si mizerie. Intotdeauna am avut senzatia, atunci cind mi s-a adresat cineva pe un ton politicos, ca intre noi s-a creat o atmosfera aparte, ca tramvaiul, strada, magazinul aglomerat in care ne aflam, a disparut pentru o secunda, o lunga secunda in care nu mai simti nici transpiratia mosului care se tine de bara din stinga, nici zbieretele tiganilor care cinta in spate, nici cearta dintre doi argatosi, undeva in fata, nici cojile de seminte de pe jos.

Iata un articol dezlinat. Fara introducere, cuprins si incheiere. N-am nici o concluzie, nici o morala, nimic. Simt doar o lipsa din ce in ce mai mare.

Adresa URL trackback pentru această intrare

http://www.sictir.org/trackback/371

Opţiuni de afişare a comentariilor

Alege modalitatea preferată de afişare a comentariilor şi apasă "Salvare opţiuni" pentru a activa modificările propuse.

De import

Aceasta diminuare a gradului de politete folosit in adresari se datoreaza unor practici importate din statele occidentale. Acolo insa, spre deosebire de noi, este cultivat si respectul nu neaparat doar din adresare. Cand le spui subordonatilor sa vb pe numele mic, te trezesti ca daca ii pui sa faca ceva ce nu le convine te iau cu "Hai bai shefu' ".
Cred ca importarea in special din zonele in care se vb engleza a acestor practici este bolnavicioasa....

Balcanizare&mitocanizare

Cautam, dintr-o oarecare comoditate, folosirea pronumelui personal NOI folosit ca plural de autor. Si uite-asa am ajuns pe aici.

Ar mai fi si situatia "normala" ca cineva, vorbind in numele unei institutii (o primarie, un consiliu local sau judetean, etc.),sa foloseasca noi si nu eu.

Asa ca, uneori, niste alesi ai boborului folosesc cu ravna pronumele EU. Cum mi s-a intamplat recent: am auzit un presedinte de consiliu judetean, un mitocan sau un cioban, zicand: "EU nu dau bani la ONG-uri !"

C'est la vie !

Politetea ca arma

Cea mai tare kestie pe care am invatzat-o de la Jane: cand era in Alaska, a intrat intr-un bar de lezbiene. Fiind carne noua (cine stie cunoaste ca Alaska e un stat eminamente masculin, si ca si gajica ai cele mai multe shanse sa dai acolo de vrun Americanutz cu crestere buna si baiat finutz - aviz amatoarelor, mai ales ca, desi sunt putine femei prin zona, mai sunt si lesbiene!), vin sa se puna la bar, langa ea, sa ii ofere o beutura neshte "dykes", la care ea le spune: "Thank you, I'm not interested!". La care ele se ridica, multumesc si ele, si pleaca. Just like that :D
Ati observat vreodata puterea lui "Nu, multumesc!"?
Acum cateva luni, am rendez-vous cu o gajica in fatza cinemaului. Ea intarzie 5 minute, cum ii shede bine femeii, dar cand apare o vad de la distantza si ma indrept catre ea. Tocmai atunci intra in campul vizual al unei gasti de cetateni de etnie rroma care, vazand in ea victima perfecta - mmm, delicata, ochelari, par lung despletit, fusta si mers angelic - tabara pe ea cu obisnuitele cereri de donatii pentru fratele din Spania care e bolnavior, stiti voi cum se intampla, 12 pe una. Intru printre ei, o iau ferm de manutza, ma intorc catre toata haita, le spun tare: "Multumeeeesc!" si imi inclin capul.
Gasca s-a ferit ca din fatza unui fiu de zeu care pasheshte pe mare, si noi ne-am vazut de treaba. 2 minute mai tarziu, cand am plecat sa cumparam cele semintze si popcoarne de lasat pe jos in buna noastra traditie, trecand exact pe sub nasul lor, nu am auzit absolut nici un comentariu, desi se holbau la noi ca broastele:) Cu 10 minute inainte, furasera neste fructe de la o femeie care venea de la piatza cu sacoshele pline. Cred ca nu s-ar fi abtinut sa faca niste comentarii acide daca as fi coborat militaria din pod.

Stimate domnule Gropar, tin

Stimate domnule Gropar, tin sa aduc la cunostinta Domniei Voastre ca respectivii rromi s-au dovedit a fi prosti si rai, fiindca un personaj destept si rau ar fi avut o replica "acida" precum acidul azotic concentrat. Concluzia am tras-o in urma intalnirii de gradul III cu o jigodie de taranoi metamorfozat in chelner. Acel urangutan, in urma unor ironii cu privire la servirea in localul sau, pe care i le-am adresat cu "dumneavoastra", m-a informat pe un ton suav: "Dumneavoastra" are tot 18 ani, si munceste, asa sa stii...

~Nautilus

Este perfect adevarat,

Este perfect adevarat, politetea a murit. E moarta si ingropata. Insa eu prefer sa o folosesc in mod agresiv, are darul sa blocheze interlocutorul de cele mai multe ori. Fie ca e vorba de un politist, tractorist, mitocan de oras sau tzoapa. E un efect straniu si placut sa vezi interlocutorul tau cum cotrobaie disperat dupa cei 7 ani de acasa. Si daca nu i-i gaseste devine nervos.
Dar pana la urma asta e. De aia exista plebe si elita. E inevitabil. Totdeauna trebuie sa stii de ce parte a gardului te afli.

Scena reala petrecuta acum o

Scena reala petrecuta acum o luna si ceva:
- Fiti amabila, stiti cumva unde este Aleea Tebea?
- De unde p%*$a ma-si vrei sa stiu?

off topic...stiu eu unde e

off topic...stiu eu unde e alea tebea :)

On-topic: oamenii au fost mereu la fel...doar ca pe vremea comunismului erau mai prefacuti....asa ca nu prea inteleg ce regreti..macar asa ii vezi exact cum sunt ei in realitate

aici ai mare dreptate....da`

aici ai mare dreptate....da` si acuma sunt si mai preafacuti si perversi :D

imaginea utilizatorului Razvan

Nu e vorba de comunism sau

Nu e vorba de comunism sau capitalism, de republica sau monarhie. E vorba de politete pur si simplu, ca o manta care te separa de interactiunea cu mizeria din jur. Si ca o pastiluta care iti face viata mai frumoasa si mai usoara. Sa inteleg ca tu crezi ca politetea e doar ipocrizie? Deci, daca arunci politetea la gunoi, ramai asa.. sincer, cum esti tu...

Ma intristeaza asta si ma face sa ma simt ca nebunul care se supara pe sat.

Politetea e de cele mai

Politetea e de cele mai multe ori o masca (de cate ori s-a intamplat sa nu ai chef sa raspunzi la nu stiu ce intrebari sau sa zambesti la o gluma mai putin buna sau sa nu fii intr-o dispozitie ok) dar poate fii si o reala preocupare pentru 'binele' celuilalt. Cred ca o baza solida o constituie realizarea ca si celalt este un OM la fel ca si tine, altfel e doar ipocrizie. dar deja asta se numeste consideratie, nu cred ca poate exista politete fara consideratie (aka intentie binevoitoare/buna credinta).
Altfel, ai politete la pachet cu intentiile lui Nastase (spre exemplu) si nimeni nu cred ca vrea un ambalaj pe care scrie frumos ceva dar are altceva inauntru (posibil toxic).

Eu ma simt foarte prost, stanjenit, etc. cand vorbesc cu cineva la modul "dvs." (si asta se intampla inca din copilarie), ma pune intr-o situatie de inferioritate nejustificata nebazata pe un respect autentic fata de omul ala (ce detine o autoritate de fatada, umflata cu pompa, indiferent ca e vorba de varsta sau de Seres).
Vb. aici de o interactiune la nivel de discutie si nu de obisnuita ciocnire pe strada. Daca urasc ceva in limba romana este tocmai acest ipocrit "dumneavoastra", probabil derivat din "Domnia voastra". Creeaza o distanta artificiala intre oameni.... eu vin si intreb: de ce e nevoie de aceasta distanta? Poti fi realmente politicos si adresandu-te la per tu?

Also, ai nimerit-o bine cand ai asemanat politetea cu niste manusi... de multe ori interactionezi cu oameni de cacao si trebuie sa pastrezi distanta. Societatile care merg satisfacator (anglo-saxone, nordicii) sunt foarte egalitare in limbaj ('hi','you','mate' la australopiteci se foloseste si cand portarul se adreseaza primului-ministru). Si ca sa inchei: care e diferenta de atmosfera dintre o multinationala englezeasca si una frantuza?

Despre lenea romanilor de astazi in a vorbi... politicos (!)

Stimati cititori,

O sa incep "ex abrupto" de aceasta data, deoarece introducerea a fost deja realizata de catre antelocutorul meu, care a deschis subiectul (romglezeste: "thread-ul").

Despre pronumele de politete s-a vorbit indelung; practic, inca de la "caderea" comunismului in Romania (coup d'etat-ul din '89), dar intr-adevar, nu este vorba despre vreo forma de guvernare sau alta, de vreo ideologie politica sau alta, ci de bun-simt, pur si simplu.
Si la fel de adevarat este faptul ca oamenii, in infra-ego-ul lor ("miezul" constiintei lor social doar) sunt "animale", si ca atare... trebuie "dresate"/"domesticite", or asta nu se poate realiza decat acasa si la scoala, dar pe cand familia e dezorganizata sau... "libera in gandire", scoala fiind complet "straina", in paralel, de individul in cauza, totul se duce de rapa inevitabil pentru acea persoana, care "uita" cum este sa fie "zoon politikon", ramanand doar "zoon", din pacate, si-i mai si convine. Deh, de ce sa ne "chinuim" neuronii?!

Intr-un cuvant, "Calea usoara" este cea mai "buna" pentru majoritatea celor intre 35 si 50 de ani, care in ziua de astazi ii "povatuie" pe tinerii abia scoliti sa se comporte mizerabil in societate.

Stimati cititori, ESTE NEVOIE de politete, chiar daca respectam au ba o persoana sau alta, chiar daca ne place sau nu chipul interlocutorului sau al persoanei despre care vorbim in absenta acesteia s.a.m.d. Este NECESAR sa facem acest "pas" inainte, care de fapt... este unul inapoi, deoarece nici nu ar mai fi trebuit sa se puna problema astfel in mileniul 3, fir-ar el sa fie, intr-o Romanie care (chipurile) se mandreste cu faptul ca este europenizata contemporan si ca ar fi pregatita sa se integreze deja Uniunii Europene!.. Dar, de fapt, inca mai credem in moroi, diavoli care poseda creierele unor persoane bolnave psihic (cu acte-n regula), pe care le crucificam (!) s.a.m.d. Batu-ne-ar toaca sa ne bata!

Ase' vorbesc pe-ntelesu' majoritatii (la) romanii de astazi?(!) :-)

In orice caz, vremea unor personaje precum "Garcea" si "Costel" ar cam trebui sa dispara, si sa fie lasat locul liber bunului-simt si bunei-cresteri, asa cum au crescut si parintii nostri (care au apucat acele timpuri), si sa... ne descotorosim de "plaga" nesimtirii.

Credeti-ma cand va spun: Ceilalti se vor uita ALTFEL la d-voastra
atunci cand le veti acorda respectul pe care dansii nu vi-l acorda! La ce bun?.. Aici nu exista "formule", ci doar... optiuni personale, insa consider ca v-ati simti superiori atunci cand i-ati "bate" cu politetea pe cei ce nu merita niciun fel de atentie.

Eu asta fac, imi capat ridiculizarile "de rigoare", dar nu-mi pasa. In final, tot dansii vor admite ca eu posed mai mult bun-simt decat acestia.

Incetati cu sloganurile acelea stupide si grotesti de tipul: "Gandeste liber!" si "Fii generatia X!"

PS: Cine zeii asirieni poate scrie cu "k" in loc de "c" si cu "sh" in loc de "s", de exemplu, ca sa reproduca niste diacritice amarate?! Lasati consoanele FARA diacritice daca nu aveti tastaturile setate...
Alta "moda" stupida...

motto: Nous sommes jusque le summ de nos actions...

Vorbitul cu dumneavoastra

Interesant, pe mine vorbitul cu dumneavoastra, dimpotriva, ma pune intr-o situatie de egalitate cu omul cu care vorbesc. Conform conventiilor stabilite nu de ieri de azi, intr-o lume civilizata, cind domnesc pe cineva, ma va domni si el pe mine. Daca nu o face, ne tutuim, nici o problema.

Dar este vorba pina la urma de o conventie. La noi s-a incetatenit ca "dvs" este politicos. Francezii folosesc pluralul de politete "vous". Spaniolii au doua formule de politete: "usted" - persoana a III-a(!) singular si "ustedes" - persoana a III-a(!) plural, etc. Anglo-saxonii s-au obisnuit altfel (desi, "you" e si la singular si la plural, se poate purta o discutie aici).

Atita vreme cit conventia e respectata, nu mi se pare nici un motiv de ingrijorare folosirea pronumelor de politete sau a pronumelor personale.

Eu nu simt deloc vorbitul cu dvs ca pe o slugarnicie gratuita acordata persoanei din fata mea, fie ca merita sau nu respectul meu, ci imi creeaza distanta de care am nevoie ca sa ma protejez. Distanta asta il obliga pe interlocutor sa pastreze la nivelul limbajului o anume tinuta a discutiei care evita uneori iesirile necontrolate (tot in virtutea conventiilor). Poate ca asta ne impinge sa gindim putin inainte de a lansa o vorba care sa-l raneasca pe interlocutor, si invers, etc. Tutuitul il rezerv celor pe care ii cunosc bine si care stiu ca il accepta.

Ca sa inchei, eu lucrez intr-o multinationala franceza si nu ne mai domnim atita intre noi.

Tutuiala si... "egalitarism" stupid

Am un singur comentariu, Greucene: NU suntem egali nici in relatiile intersociale, daramite in cele profesionale.

Intr-adevar, subalternul (la serviciu) isi poate "tutui" seful, insa numai in cazul in care sunt prieteni/rude; altfel, nu. Si nici nu cred ca (se) risca cineva sa procedeze invers, mai ales cand e vorba de postul de serviciu personal (!). :)

Si "Da!", sunt de acord cu "vous"-ul si "ustedes(uds)"-ul, insa tin sa subliniez faptul ca formularea politicoasa este o necesitate pentru romani, cel putin la ora actuala (cand ne-am pierdut identitatea educational-culturala aproape complet), iar acest mesaj este adresat tuturor acelora carora nu prea le mai pasa de educatia micro-/macrosociala, in genere.

Prin urmare, nu pot fi de acord cu folosirea ambelor pronume in paralel, deoarece in acest sens, s-ar crea o confuzie "de toata frumusetea", si spun asta din proprie experienta (un profesor universitar nu stia cum sa mi se adreseze desi nu-i spusesem nimic, si incepea sa se balbaie: "DUMNEAVOASTRA, STIMATE student, AI citit "Ultima noapte,..." al lui Petrescu, asa-i?"). See what I mean? :)

Nu-i mentionez numele, deoarece... am motivele mele. Oricum, m-a amuzat copios intamplarea, si atunci mi-am dat seama: Suntem precum niste "australopiteci", care incearca sa imite vreun model behavioral (comportamental), la nivel lingvistic, si nu ne "iese", deoarece nu ni s-au "imprimat" tuturor celor dintre noi "cei sapte ani de-acasa"...
Asta este.

Lung comentariul... :)

PS: Ca sa fiu lung pana la paroxism: Cand oti avea 60 de ani (cine apuca), v-ati dori ca un pusti de 12 ani sa va apeleze cu prenumele (sau, heaven forbidds, cu porecla)?! N-as prea crede...

motto: Nous sommes jusque le summ de nos actions

Esti sigur ca, de fapt, nu e

Esti sigur ca, de fapt, nu e vorba de lipsa de respect? Adica... pana la urma politetea e forma exterioara de respect.

______________________________
Zambeste, maine va fi mai rau.

ete ca va contrazic...

Domnu' Razvan, asa va trebuie daca circulati numa in centru >:-)Ia sa luati in fiecare dimineata mai catre 7:30-7:40 maxi-taxi-ul 555 care merge de la Obor la Carrefour Militari....sa auziti oameni dand buna dimineata, soferul spunand "sarut mana" si "o zi buna"....Prima data am zis ca nu m-am spalat eu cu atentie in urechi :-))) Cand a treia zi soferul era deja la "abateri repetate", m-am resemnat cu gandul ca Maglavitul se mai multa uneori si-n Bucuresti...

Si din sectiunea "una rece": azi am mers cu un taximetrist pe care l-as pune in rama, primul om pe care-l vad ca cedeaza prioritatea, semnalizeaza cand schimba banda, politicos, in masina nu putzea a tutun si nu urlau manelele. Poate pentru ca (dupa spusele lui) nu mai locuieste in Bucuresti de cativa ani si se gandeste serios sa se mai restranga cu banii, dar sa nu mai calce prin acest oras (de oameni nevrozati, murdari, turbati, nebuni, prost-crescuti...nu va pot descrie ce parapon avea pe nefericitul Bucuresti, parca vorbea de Sodoma si Gomora...)

Asta e un ghiocel

Ma refer la compania din 555.

Sunt de acord cu ce spune Razvan cu o exceptie.

Poate renuntarea la persoana a doua plural are si alte cauze, nu numai sindromul trendy sau lenea. Poate s-a devalorizat prin folosire prea intensa.

Mie imi evoca instantaneu ceva - gasca de cocliti batrani din minister care isi camuflau incompetenta printr-un servilism desantat. Cum li se mai rotunjeau buzele cand spuneau "Domnul director", "Domnul secretar de stat", "Domnisoara Cutarescu" - ultima putea sa nu aiba mare functie, dar era ruda cu alt "Domn", asa ca se revarsa harul si asupra "Dansei" (alta expresie din kitul micului supravietuitor). Dupa care se continua in crescendo kissassist si neaparat cu o voce rasunatoare sa auda "Domnii" din conducere, daca cumva trec pe-acolo, cate o oda la adresa "Conducerii Noastre", a "Demnitarilor", si eventual un palmuta in trecere peste ceafa ratacitilor (adica, simpatizantii opozitiei zilei). E absurd, stiu, dar nu puteti sa aveti pretentii de echilibru psihic de la unul care a lucrat in administratia publica din Romania, rog clementa, Domnilor si Doamnelor.

PS: Si cel mai trist e ca le mergea!

Subscriu la ghiocel, desi acum e toamna...

...problema - sau poate speranta - e ca "ghiocelu" asta apare unde te-ai astepta mai putin, intr-un loc unde nu numai ca nu ne datoram nimic unii altora,d ar mai si luptam pentru supravietuire deseori...

Asta spre deosebire de atmosfera descrisa de tine in minister, unde poti sa faci pariu pe orice ca politetea aia nu face doua parale - macar dac-ar fi inofensiva, dar ascunde backstabbing-ul zilnic...

Din cand in cand e bine si fara politetzuri

Asha Dana, si mai zi-o shi pa aia cand a ashteptat shoferu de la maxi taxi pe cucoana cu sacoshe si nu iera statzie... :D

De ce e bine fara politetzuri?

...sau ce-am scris eu nu se incadreaza in "shablonul" imaginii despre Romania ? Imi pare rau sa te dezamagesc, nu chiar toata Ro e o "hole", altfel una lume n-ar mai vrea sa se intoarcaacasa...>:-)

Din pacate suntem in vremea

Din pacate suntem in vremea in care prostul gust, mistocareala,manelele sunt de "bon ton". Uneori o aud pe madam director ca-mi spune "auzi, fa?" (femeie care, chipurile, se respecta, cu talente si fite de cucoana, din gura careia rasuna cele mai incredibile blesteme la adresa vreunei subalterne, care, nu are alta vina decat ca arata mult mai bine ca ea). Injura si spurca dar, face caz ca tine post si ca este foarte credincioasa. Ti se face scarba de astfel de oameni. Oameni care nu mai au nimic sfant. Lipsa de educatie si cultura, asta este starea in care ne aflam. Suntem un popor de oameni necivilizati. Cautati in Bucurestiul zilelor noastre o toaleta curata. Uitati-va pe strazi si in parcuri si constatati ce curatenie exista. Asta tine tot de civilizatie. Daca in vrei sa mergi intr-un fast-food ai sa constati ca 10% din cei care maninca acolo lasa masa curata. Altfel, daca te uiti la ei "urla" telefoanele de ultimul tip pe ei, lanturi cat degetul la gat si plescaie o guma de mestecat in bataie de joc. Asta e realitatea, din pacate.

imaginea utilizatorului Razvan

Mi se pare periculos sa

Mi se pare periculos sa generalizezi. "sintem un popor de oameni necivilizati". Asta este exact genul de sintagma pe care eu si Axeq o urim. E un exemplu tipic de "pateu", cum i-ar zice fratele Gigel. Unii dintre noi sint necivilizati. Nu toti. Nu exista popoare civilizate si necivilizate. Nu poti sa generalizezi. Exemple de grobieni am din toate natiile posibile.

Popor cu probleme...

"Exemple de grobieni am din toate natiile posibile."

Da-mi voie sa te corectez Razvan , nu cum te-ai gandi tu ca iti voi aplica o critica zdravana de sa-ti zdruncine toata teoria,cum am vazut ca se practica pe site-ul asta , ci mai mult sa aduc o completare.Intr-adevar , ca in orice lucru,faptura,tara etc. de pe Pamant,exista lucruri bune si lucruri mai putin bune.E celebra teorie a Clopotului lui Gaudi(multumesc profesorului de matematica,God bless his soul!),care se aplica in absolut orice situatie indiferent de factori interni/externi.Nu va explic acum teoria, mai cititi o carte.

Cert e ca la noi bunul simt a devenit ca un animal pe cale de disparitie , o specie amenintata cu extinctia si pseudo-protejata(subtil sau mai putin subtil condamnata).De la simplele "Buna ziua." , "Sarut-mana." si "O zi buna." s-a ajuns la un mormait pe post de forma de salut , la o expresie pe care eu o detest si anume "Mersi" (mie sincer imi denota un prost gust de toata frumusetea adoptat de niste oameni care vor a se crede burghezi francezi de dupa revolutie,involuntar si inconstient bineinteles) in loc de atat de clasicul si melodiosul "Multumesc." , si nu in ultimul rand , la expresii gen "Ciao!" , "Adio" etc. pe post de salut de despartire , expresii care mie imi suna absolut grotesc venind de la oameni care nici macar nu stiu cu ce se mananca limbile din care le provin sintagmele atat de des folosite.
Si ca sa nu derivez prea mult de la subiect si sa ma intorc unde vroiam sa ajung,pot spune ca am umblat destul si prin Europa , si pe alte continente , ca sa imi formez o parere despre cam ce e la noi in comparatie cu ce e la "ei".Si aici vine completarea : Daca in tarile civilizate , nesimtitii si prost-crescutii care iau politetea drept o forma de injosire se aduna in ghetouri si se impusca intre ei , se iau la injuraturi pe Internet s.a.m.d , pe cand la orice colt de strada gasesti un om care sigur iti va raspunde la salut cu aceeasi politete cu care tu ii dai "Buna ziua.".La noi , in schimb , e invers.La orice colt de strada gasesti acele ovine/porcine/protozoare supradezvoltate fizic care ragaie a bere,la fiecare 3 cuvinte scot 4 injuraturi , fumeaza mahoarca ieftina,asculta pe acel Mozart-Reynolds-DeVito-Salam al Romaniei ,oricare ar fi el, pe cand oamenii care inca mai au acel microb,acel virus,acea boala menigna numita bun-simt , se strang pe site-uri de genul sictir.org si isi varsa of-ul.Asta e diferenta intre noi si "ei".

Recunosc cu mandrie ca sunt unul dintre putinii care mai zic "Sarut-mana" cand intra in casa si isi vede parintii.

Si gata....

Corectie la corectie

Ma bucur pentru tine, dar e clopotul lui GAUSS, nu Gaudi!
Plus, daca ai vazut si alte continente (care?), ar fi trebuit sa iti dai seama ca termenul de civilizatie e diferit la fiecare zona geografica si de multe ori ceea ce e civ. intr-o tara devine ridicol in alta. Hai sa nu mai punem etichete, si doar sa admitem ca la noi (a.k.a. "Romanica") procentul de necivilizati e muuuult mai mare decat la alte pop. - este suficient sa vezi procentajele lui Bee-k-lee.

Corectie la corectie la corectie (this is going nowhere)

Am observat greseala cu clopotul , dar doar dupa ce am postat , si nu ma lasa sa-mi editez post-ul.Imi asum greseala si mi-o insusesc.

In al doilea rand , am vazut si America de Nord (S.U.A + Canada) , cam toata Europa (exceptand Suedia , Estonia si Danemarca) si ceva din Nordul Africii (Egipt , Tunisia) si pot sa spun cu mana pe inima ca nu e chiar asa de mare diferenta de civilizatie din punct de vedere al bunului simt.Aici nu vorbesc de civilizatie in general , ar fi absurd sa fac acum poliloghie ca "ce e la noi e bun , ce e la ei e naspa".Vorbeam strict legat de bunul simt.DAR pot vorbi de bunul simt de la ei totusi destul de subiectiv , avand in vedere ca eram turist in acele tari si nu rezident.Poate ca treaba se schimba in momentul in care esti cetatean cu acte in regula.Este doar punctul meu de vedere si ,normal, e subiectiv.

imaginea utilizatorului Iusuf

Ca veni vorba de politete...

Cred ca polonezii sunt in top cu politetea. Soarta m-a adus pe aici pentru un semestru...Si aceeasi soarta m-a sileste acum sa invat polona. Dar cum sa nu ramai cu gura cascata cand vezi ce registru de "politeturi" au respectivii lesi: PAN, adica "domnul", se utilizeaza cel mai des: "Ce mai face domnul?", "Cum se numeste domnul?", "Ce doreste domnul?" etc. etc. "Domnul" in sus si "domnul" in jos...Ca asta e traducerea ad litteram de exemplu a sintagmei "Jak sie pan ma?". Cred ca si la noi se utiliza odinioara forma de pers. a III-a sg. in semn de politete. Acum toate s-au sintetizat intr-un extrem de facil "TU". Ma rog...evoluam...

tu vs dvs???

Am intrat azi pe site fara sa stiu ce anume caut, insa curiozitatea m-a impins sa citesc ce crede lumea despre politete si modul in care ar trebui sau este manifestata...
Din punctul meu de vedere, politetea este foarte importanta, insa nu vad de ce este legata de folosirea pronumelor de pers ll pl??? Poti fi politicos si daca spui "Iti multumesc"!
Traiesc intr-o tara nordica, unde nu trebuie sa ma comport superficial cu nimeni, nu trebuie sa numesc pe nimeni Domnia sa...este de ajuns sa vorbesc respectuos, sa raspund la salut si alte forme de bineturi fara sa am impresia ca sunt cu o speta mai prejos decat interlocutorul meu , sau mai rau, sa-l privesc de sus.Suntem egali cu totii, si singura forma de convietuire normala intr-o societate este respectul fata de celalalt.Insa nu este cu nimic gresit daca, respectandu-l pe cel de langa tine, iti permiti sa i te adresezi la pers.ll sg.Asta ne face sa fim mai sociabili, sa nu parem de neatins...
Mi se pare penibil ca unii parinti sa-si oblige copiii sa li se adreseze cu dvs...
Mi se pare si mai penibil sa ne ascundem personalitatea in umbra politetii, si ce gust amar vor avea cei de langa noi care ne vor descoperi in splendoarea vulgaritatii...
Nu-mi place sa fiu falsa, asta fara sa-mi pierd respectul si politetea fata de ceilalti.
Nu observati in jurul vostru ca de cele mai multe ori cei care va domnesc nu sunt decat niste "pupaciosi" care vor sa se dea cat mai bine pe langa voi in evetualitatea in care ar avea cave de castigat de pe urma politetii lor exagerate???
Prefer un sincer TU, decat un fals DVS...

imaginea utilizatorului Razvan

Interesant argumentul tau,

Interesant argumentul tau, desi cam subtire: nu cred ca exista o antiteza, o dihotomie, intre sinceritate si politete. Nu cred ca oamenii politicosi sint neaparat nesinceri si reciproc. Pot fi de acord ca in anumite circumstante sinceritatea este preferabila unei politeti false, insa exista si cazuri extreme in care si reciproca e valabila. Nu poti sa ii spui unei gazde care s-a muncit toata ziua sa gateasca pentru tine (oaspete de seama) un soi de mincare traditional ca, "e oribil, iti intoarce pur si simplu stomacul pe dos". Ma rog, poti fi sincer, intrebarea este daca merita.

Revenind, atunci cind ii vorbesc cu "dvs." cuiva nu am senzatia ca sint fals. Absolut deloc. Dimpotriva, creez o zona-tampon invizibila intre mine si acea persoana, menita a ne proteja reciproc. Cu cit persoana e mai antipatica, cu atit, politetea mea va fi mai rece si mai distanta. Cu cit e mai placuta, cu atit politetea mea e mai calda. Si cind devenim suficient de apropiati, putem trece la Tu. E o etapa frumoasa, care nu merita a fi sarita. In plus, eu judec lucrurile prin prisma culturii mele romane, nu prin cea a unei tari nordice, sau anglo-saxone. Sau normande. :P

Razvan

Politetea este in primul rand o atitudine

Cred ca este important ce mesaj doresti sa transmiti. Vocabularul este doar unul din mijloacele folosite in acest scop. Poti fi politicos si plin de consideratie fata de interlocutor, chiar daca i te adresezi la persoana a doua. Invers, poti sa ai un comportament total inacceptabil, chiar exprimandu-te "ca la carte": poti folosi un limbaj elevat ca sa-i spui o magarie celui din fata ta. Sunt importante aspectele legate de comunicarea nonverbala: intonatia, mimica, postura corpului sau gestica.

Una din experientele cele mai interesante pe care am avut-o in ultimii ani a fost atunci cand m-am angajat la o companie multinationala (americana - pana atunci lucrasem numai in firme romanest): acolo obiceiul este ca oamenii sa se tutuiasca, indiferent de pozitia lor. Cand ma intalneam pe culoar cu managerul general, acesta se grabea sa ma salute el primul! Asta nu modifica in nici un fel natura relatiilor dintre noi, nu era perceputa ca o dovada de familiaritate. Cand managerul respectiv a fost inlocuit, urmasul lui s-a comportat exact la fel. Oamenii aceia sunt politicosi chiar daca iti vorbesc la persoana a doua si reusesc sa fie politicosi chiar daca sunt nervosi sau nemultumiti. Totdeauna am simtit politetea lor ca fiind reala, neprefacuta.

Asa ca, daca vorbim despre politete, cred ca ar trebui sa ne referim in primul rand la atitudinea pe care o avem in relatiile interpersonale si la ceea ce comunicam (voluntar sau nu). Nu cred ca trebuie sa ne concentram exclusiv asupra vocabularului - in mod real, acesta are o pondere destul de mica in ansamblul mesajului pe care il transmitem celorlalti.