Situatia face ca mult din timpul meu petrecut la birou sa fie timp mort, ceea ce mi-a permis sa observ comportamentul lor desi nu e tocmai o activitate placuta.
Cu vremea, unii dintre acesti oameni si-au facut loc pe cortexul meu, s-au replicat acolo si au capatat anumite forme. Despre cum ii vad eu, in rindurile ce urmeaza.

In primul rand, ei au o singura trasatura comuna. Tac. Foarte mult. Mai putin decat ei nu vorbesc decat mutii. N-am sa vorbesc insa despre toti, ci am sa ma rezum la cativa, cei mai deosebiti. Voi incepe in ordine topografica, ca sa zic asa. Colegul din stanga este unul dintre cei vechi. Model absolut de disciplina, conformism, politete. Nimic nu-l supara, este gata oricand sa serveasca pe oricine (la cateva zile dupa ce am devenit colegi a vrut sa ma duca acasa cu bradul de craciun cand a aflat ca n-am masina, desi eu nu vroiam nici macar sa-mi iau brad…). Ride la glumele care se mai fac prin birou. Unul dintre putinii, de altfel. La fel ca si glumele. Ride sacadat, stupid chiar, fortat uneori, dar ride. Isi modeleaza deseori glasul cand vorbeste, incercand sa-l adapteze la situatie. Uneori suna ca o gasca sugrumata, alteori ca o fetita complexata. Cand e foarte serios vorbeste sasait (nu-mi dau seama daca o face intentionat sau e vreun reflex cu cauze explicabile stiintific) si te priveste undeva in zona stomacului. Este dependent de munca. Deseori munceste mult mai mult decat este nevoie dar din pacate nu-si da seama de acest detaliu. A recunoscut ca este putin paranoic. Sunt de acord cu el. In parcarea pazita a sediului nostru, multi isi lasa geamurile deschise la masina. El o incuie, detaseaza fata casetofonului si pune alarma ! Este extrem de meticulos. Ritualul instalarii laptopului in fiecare dimineata (cand intinde metri de fire pe/pe sub/printre toate birourile de langa el) este o proba de rabdare pe care multi dintre noi n-ar trece-o si ar face ceea ce fac toti ceilalti colegi – isi lasa laptopurile la birou. Dar, v-a spus mai devreme: el e putin paranoic. Tot ce face, face din convingere. Sau din politete. Sau fiindca „trebuie”. Sau naiba stie... Altfel, este un profesionist excelent.
Munceste complet absorbit iar cand ii suna telefonul, raspunde aproape convulsiv, ca trezit dintr-un somn nepermis. Firul receptorului este incovoiat peste masura si de fiecare data cand ridica receptorul (si o face brusc, cum v-am spus) o face cu tot cu telefon. Printre multiplele sale griji, descongestionarea acelui fir nu isi mai gaseste loc, astfel ca ne ofera de mai multe ori pe zi un moment amuzant. Sau nu.

In stanga lui si in fata mea se afla o personalitate cu totul speciala. Este unul dintre nou-venitii in firma. Se caracterizeaza prin urmatoarele: sobru, meditativ, prudent, un pic temator, mult mai inteligent decat media, cult. Este omul care crede ca in orice loc de pe lumea asta trebuie sa te comporti intr-un fel anume. Problema lui este ca doar constientizeaza acest lucru dar nu gaseste si solutia (respectiv comportamentul), desi il macina vizibil. Este ca un pachiderm pus sa faca balet intr-o sufragerie. Se misca, vorbeste (probabil ca si gandeste) ghidat de ideea de nu deranja pe nimeni, de a nu strica nimic dintr-o ordine care a fost acolo inaintea lui si pe care trebuie s-o respecte tocmai pentru ca a fost acolo inaintea lui. Daca i s-ar cere sa vina in pijama la birou sunt sigur ca ar face-o fara sa intrebe. Nu contrazice pe nimeni. Din politete, te va sustine in 99% din afirmatiile pe care le faci. Chiar daca spui cele mai mari tampenii. Am probat-o. E un tinar cu o tinuta si preocupari batranesti. Pana si mersul ii e de om batran. Nu e gras dar e „rotunjit”. Se balanseaza usor cand merge si e putin adus de spate. Are o moaca comuna, si pe figura lui se citeste un fel de resemnare, o impacare fata vremurile grele pe care le traim, fata de scumpirea intretinerii, coruptia, prestatia jalnica a echipelor romanesti in cupele europene si imperialismul american. E pasnic, tolerant si intelegator exact asemenea unui batranel. Nu se enerveaza, nu injura, nu ridica tonul, este cumpatat si se gandeste profund inainte de fiecare miscare, gest, cuvant. Cred ca si cand stranuta ar vrea sa faca o introducere daca ar avea timp. Daca nu, macar sa comenteze ulterior intamplarea. Are pareri despre orice. Dar cel mai mult si mai mult, pachidermului ii place sa vorbeasca. Vorbeste si se exprima extrem de elevat si de complicat. Asa de complicat incat eu il pierd de la primele cuvinte chiar si cand vorbeste despre fotbal. Probabil ca nu bate campii dar un fel de sistem de autoaparare inconstient mi se activeaza la auzul primelor sale cuvinte mult prea indelung gestate, intuind sirul si mai chinuitor care urmeaza, la capatul carora ar fi dorit, de fapt, sa spuna ca Romania a jucat mai bine ca Cehia. Cand lucreaza afiseaza o mutra morbida si se pipaie cu buricele degetelor prin cap asemenea maimutelor. Se exprima partial in engleza (i se pare interesant acest lucru) si incearca sa fie tot timpul spiritual si sa spuna ceva dragut, chiar si atunci cand nu e cazul. Spre exemplu, incearca uneori sa faca asta in lift. Dar fiindca este prea complicat si prea profund frazele sale tin mai mult decat calatoria cu liftul si, in final, ramane cu fraza neterminata si cu liftul gol. E fortat si nenatural. Probabil ca acasa e altfel. Sau poate nu...
Are o cultura impresionanta dar are dificultati sa-si puna corect centura de siguranta cand se suie intr-o masina.
Ca si celalalt coleg, si el are o problema cu telefonul. Este obsedat de ideea ca cineva l-ar putea suna cand nu e in birou. De aceea, intreaba obsesiv daca nu cumva i-a sunat telefonul ori de cate ori lipseste din birou. Ce e mai curios este ca de multe ori intreaba chiar si cand nu se ridica de la masa... e inutil sa va mai spun ce reactie are daca raspunsul la acesta intrebare este pozitiv. Un lucru e clar pentru el: ca sa contezi pe lumea asta, trebuie sa fi cautat la telefon.

Un alt personaj aparte este in coltul opus al biroului. Este tot dintre cei mai noi. E absolvent cu brio al universitatii, doxa de carte, artagos, un pic complexat dar poti sta la masa cu el 20 minute. Mai mult nu e recomandabil dar nu neaparat dezagreabil. Lipsit de tact, este total neintegrat in lumea in care se invarte. Cand sefa lui vorbeste la telefon ceva important el intra in birou si admira tablourile de pe pereti asteptand terminarea convorbirii. Gafeaza magistral cu orice ocazie. Niciodata intentionat. Este felul lui de a fi. Cel putin el e sincer. Probabil ca pentru asta este oaia neagra a grupului, fiind deseori tinta mistourilor de prost gust. Nu este placut de nimeni si stie acest lucru. Sta toata ziua la masa lui, ascuns dupa unul dintre peretii incaperii. Nu vorbeste cu ceilalti si nu se ridica decat cand e strict necesar. Uneori il vad doar cand vine si cand pleaca de la serviciu. Este primul lui job dar probabil ca la un moment dat isi va pune mai multe intrebari.