Iritata de rutina cotidiana, simteam nevoia sa fac ceva pentru a scapa de ea; unde sa ma merg? Pai hai la teatru. Niciodata nu ma dezamagise, asa ca eram destul de entuziasmata de iesirea mea; planuisem sa ma duc la o comedie (n-aveam nevoie de alte tragedii in programul meu) si, in final, aleg "Gaitele" de Alexandru Kiritescu. Imi sacrificam dimineata de duminica, dar eram sigura ca o sa merite. Ma simteam superioara datorita privarii de somn in beneficiul culturii (ce snoaba!). Aceeasi stare am pastrat-o si in drum spre teatru.

Deci, duminica dimineata, eu hoinaream pe strazile Bucurestiului, alaturi de trei prietene. Mi se parea ca toti oamenii care treceau pe langa noi nu aveau cum sa faca ceva mai frumos si mai interesant decat mine. Zambeam in interior, gandindu-ma ca o sa intru in cladire si gata! Uit de agitatia lor obositoare, de preocuparile lor modeste; de fapt, si de ale mele. Acolo urma sa privesc fara rusine, prin gaura cheii, fragmente din viata unor oameni fictivi. Si chiar daca sala era plina, eu eram singura observatoare din fata scenei, pentru mine se juca piesa.

Ajunse in sala, nu trece nici o secunda dupa ce ne exprimam satifactia datorata locurilor pe care le aveam, ca ne si dam seama de cat de mult ne inselasem: din spatele nostru, se aud interjectii de bovine; la un moment dat, reusesc sa disting niste incercari de exprimare: "WOW! Fete, bai...". Nu se poate! Nici aici sa nu scap de ignoranta ce ma asalteaza pe strada?

Evenimentele care au urmat m-au amuzat si m-au enervat in acelasi timp. In grupul nostru, s-au evidentiat 3 atitudini: 1)cea implacabila, a Giuliei: ea nu suporta prostia din jur, actioneaza pentru a o elimina din apropierea ei; e in stare sa faca orice pentru scopul ei nobil, recurge si la violenta daca e nevoie (verbala sau nu), e pusa pe fapte; 2)atitudinea apatica, a mea: eu aud, dar nu ascult, vad, dar nu privesc; deci nu ma lupt cu mizeria din jurul meu, sperand ca o sa treaca de la sine sau ca nu ma va afecta pe mine prea tare; 3)atitudinea toleranta, a lui Mada: ea e dispusa sa comunice cu specimenele, in incercarea de a ajunge la un consens; purtarea ei a fost considerata nesolidara cu a noastra, noi, celelalte, fiind mai pesimiste defel.

Incerc sa reproduc cateva articulari schimbate cu acel personaj colectiv, care nu juca in piesa, ci, din pacate, in realitatea noastra (il voi numi cu numele generic de BOI, intrucat nu am remarcat nici o diferenta intre componentii sai; insa mi-e teama sa nu jignesc aceste animale care n-au nici o vina):

BOI: "Fataaa, imi dai si mie cartea aia?" Giulia: "Cumpara-ti!" BOI: "De la ce liceu sunteti, fetele?" Giulia: "De la REBU.SA! Bine?" BOI: "I-auzi, frate! SA e societate actionara! Ba nu, ba! E societate PE actiuni! Hah-hah... ai dreptate, bah!" Giulia: "Ce cautati voi la teatru? Pe bune acum, puteti sa-mi spuneti si mie? Nu era vreo carciuma deschisa la ora asta?" BOI: "Ia uite-o p-asta in rosu!" Giulia: "Daca faceti asa in timpul spectacolului, va iau la bataie!" BOI: "Ba te-aruncam noi de la balcon!"(rasete furtunoase, intarite de insotitoarele lui BOI; acestea, find paralele cu ideea de a gandi, se multumeau sa faca orice pentru a intre in gratiile lui BOI) Plasatoarea: "Potoliti-va!" BOI: "Hai ba sa facem scandal sa vedem daca ne da afara! Nu, bah, ca nu ne mai da 10 la romana!" Cata: "Aha! Deci asta e motivu' pentru care au venit astia la teatru..." Eu: "Atunci nu puteau sa-si cumpere bilete fara sa si asiste?" Giulia: "Cu un bilet nu cumperi cultura." BOI: "...Fataaa, ne dai si noua cartea?" Mada: "Dupa ce termin eu sa ma uit pe ea, v-o dau." BOI: "Noi suntem de la ...(un liceu al carui nume n-am reusit sa-l retin); voi de unde sunteti?" Mada: "Din ..." Noi 3, pesimistele: "Mada!" BOI: "Fata, cum poti sa fii prietana cu astea 3? Ca tu esti de treaba..." Giulia: "Ma mananca palmele..." BOI: "Termina-te, bai!" Eu: "Giul, hai sa ne terminam existenta in momentul asta, auzi?" BOI: "Bagati bai cuvinte d-alea intelectuale! N-auzi de unde-s astea?" Giulia: "Plecam de-aici in momentul asta!" BOI: "Plecati? Hah-hah..."

Si am plecat; am coborat de la balcon cu intentia de a vedea o piesa de 2 ore si jumatate stand in picioare sau pe jos. Observam ca nu se ocupa toate locurile, asa ca ne apropiem sfios de niste scaune libere... Nimeni nu ne zicea nimic, deocamdata. S-a apropiat o mana de oameni si doua dintre noi au suportat umilinta de a fi ridicate; din fericire, si-au gasit niste locuri intr-o loja; eu si Cata stateam ca pe ace; imi ziceam ca daca se stinge lumina, suntem scapate; n-aveam nici biletul asupra noastra, era la garderoba. Si, deodata, s-a facut intuneric si am putut rasufla usurate. In timpul jocului actorilor, s-a auzit un zumzet constant de la balcon. Prin scenariul piesei, se inghesuiau disperate comentariile neghioabe ale lui BOI. Am observat ca era un fel de concurenta intre componentii lui; se vedea de la o posta ca simteau o presiune de a face misto. Mi-era mila de saracul BOI: legatura dintre membrii lui constituenti era asa fragila! La un moment dat, poantele lipsite de haz ale lui BOI au incetat; probabil s-a simtit inhibat de replicile mult mai amuzante ale actorilor. In pauza, mi-a fost dat urechilor sa auda notele nemuzicale ale unei manele; zgomotul venea de la balcon... De ce nu ma miram? BOI isi etala performantele unui telefon mobil din multe altele, model ultimul racnet.

In concluzie, dragi profesori, fac apel la dumneavoastra: nu mai dati 10 elevilor pentru a-i impulsiona sa participe la activitati culturale, pentru ca nu va imaginati cat rau faceti!