M-am uitat ca tot romanul la “ziua portilor deschise” a lui Adrian Nastase: ba cuprinzandu-ma un sentiment stangist de genul “uite, domne’, ce tablouri are”, ba multumindu-ma cu remarca ca arata a kitsch (desi habar nu am de arta sau amenajari interioare), ba simtind cum in mine, undeva in adancul las care calculeaza orice oporunitate in functie de “lasa, tie sa-ti fie bine!”, creste legitimitatea lui Adriana Nastase: “uite, deschis, are nevasta bolnava, e un om ca oricare altul; ajuns in bucatarie mananca firesc un biscuit sau, mai ales, iata, cunoscuti oameni de presa glumesc cu el, stau la cafea cu el si, mai ales, se poarta bine cu el. Trebuie sa fie nevinovat!”

Uitandu-ma la modul cum Cristoiu glumea cu Nastase, atragandu-i atentia – ca un jurnalist impartial ce este – ca nu a aranjat cartile cum trebuie in biblioteca, dar nepierzand nici un moment sa faca remarci tendentioase la adresa procurorilor, la modul in care Razvan Dumitrescu, care si-a creat o imagine de realizator de emisuni incisiv si la obiect, zambeste complice cu Nastase, despre care mai ales el, ca un om informat ce este, stie multe, mi-a venit un fel de scaraba amestecata cu tristete. Am inteles ca acesti 16 ani care au trecut sunt, de fapt, putini; aparenta este ca avem si noi jurnalisti de tip occidental, profesionisti adevarati si oameni demni, dar realitatea se gaseste in tacerea de turisti care viziteaza Branul a acestora in fata lui Nastase. Oare trebuie sa termini cu 10 jurnalismul, sa lucrezi la un post central si sa fii un cunosctut om de presa ca sa-ti dai seama ca atunci cand taci in fata unui om ca Nastase si, mai mult, ii pui intrebari de scolar inteligent, ii faci jocul?

In plus, cred ca acesti oameni, veniti la Nastase acasa, atent selectati si in camasa primiti, si-au amintit brusc cat de puternic era acesta pana acum un an si ceva. Daca ar fi - macar putin - si asa, ar fi foarte trist.

Sigur, nu-mi imaginam ca cineva se va duce acolo ca sa se certe cu Nastase. Numai ca, daca tot au fost aduse si camerele de luat vederi, fiind evident un exercitiu de imagine, mi se pare ca, daca acceptai sa vii, ca journalist aveai o singura varianta viabila de comportament: sa te porti cu Nastase la fel cum te-ai purta cu el intr-o emisune. Recunosc, asta nu ar fi dus la mari diferente in cazul lui Dan Diaconescu).

Acesta e nivelul presei romanesti. Atitudinea acestor jurnalisti vorbeste cat zece carti. Restul sunt aparente care tin de un bun marketing si de gaunoase arogante. 

substele.ro