Aveam 14 ani si un aparat de fotografiat rusesc - Smena. Cu mainile inghetate incercam sa fac poze, sa imortalizez niste momente care mi se pareau prea importante ca sa se uite in viitor. Revolutia se terminase, "odiosul si sinstria lui sotie" fusesera impuscati in noaptea de Caraciun. Televiziunea dadea stiri haotice si aberante despre numarul tot mai mare al victimelor, despre raniti in spitale, despre teroristi. Toata lumea facea apeluri, dadea adeziuni, proclama, se constituia si se solidariza. O vreme rece, oribila, cu lapovita si cer plumburiu plingea bacovian durerea orasului. Nu imi aduc aminte ziua in care am facut pozele astea. Imaginile mele cu Revolutia sint destul de frante, ca piesele imprastiate ale unui puzzle.

Pentru mine, Revolutia a inceput cu niste exercitii la matematica. Unchiu-meu, venise sa imi dea citeva meditatii la matematica si - foarte exigent si sceptic cu privire la capacitatile mele - imi daduse o tema grea, pe care o descifram concentrat, cu incetinitorul. Nu stiu de ce nu eram la liceu. M-am uitat acum in calendar si am vazut ca ziua de 16 fusese intr-o sambata. Eram la mine in camera si incercam sa fac odioasele exercitii de algebra, in timp ce televizorul mergea ca prostul in sufragerie, fara sa il asculte nimeni. Cu citeva zile inainte, auzisem la Europa Libera ca la Timisoara fusese o revolta ce a fost inabusita in singe de catre comunisti. Ai mei vorbeau in soapta si imi spuneam sa am grija ce vorbesc si cu cine vorbesc. La televizor era Ceausescu, care convocase un miting in fata la CC. Nu il bagam in seama, mi-era sila de aceleasi platitudini de lemn. La un moment dat am auzit huiduieli din multime. Am sarit de la birou si, cu o intuitie ciudata, am stiut ca a inceput. Nu stiam ce, dar stiam ca a inceput. Mi-era si frica sa sper.

Imagini disparate. Nici o cronologie. Dinescu si Caramitru anuntind la TVR ca dictatorul a fugit. Ai mei, plecind pe strazi, spre televiziune si rugindu-ma sa nu ies din casa. Seara de teroare, in casa, in fata televizorului. Televizor din nou. Nu stiu cine a otravit apa. Teroristii. Securistii. Armata e cu noi. Iliescu. Cine e Iliescu? Un om de bine, despre care se zvonea printre initiati ca urma sa ii ia locul lui Ceausescu. Cu tata pe strazi. E noapte. Strigam "Jos Ceausescu!" si "Jos Comunismul!". Imaginea mamei care ne implora acasa plingind, sa nu plecam. Ajungem la Rosetti, indreptindu-ne spre Universitate. Cerul este brazdat de trasoare. Se aud strigate si scandari. Tata ma ia de mana si imi spune sa ne intoarcem acasa. "Si noi avem copii!". Mi se pare ca sintem lasi, ca plecam. Tata imi spune ca probabil ca armata trage in teroristi si noi, civilii, nu avem cum sa ii ajutam. Nu vreau sa mor, de fapt mi-e indiferent. Mi-e mila de cit ar suferi mama daca ar afla ca noi doi am fost omoriti. O scuza buna ca sa facem calea intoarsa.

O alta zi, lucrurile sint calme. Pe jos e zapada. Sint cu niste pusti mai mari, vecini cu mine. Avem cite o banda tricolora pe brat. Sintem pe strada si oprim masini. Ceea ce facem noi, se cheama "filtru". Le cerem sa deschida portbagajele, ca sa vedem daca nu sint teroristi. Oamenii sint agasati (30 de meteri mai in sus, e un alt "filtru" prin care tocmai trecusera), dar sint veseli si ne arata semnul victoriei. Ni se face frig si ne ingheata picioarele, deja ude in apreschiurile alea cu "ciorapi" si gauri in talpile de cauciuc. Ne intoarcem acasa.

Televizor. Ii "judeca" pe Ceausesti. Ciudat, mi se face mila de ei. Mi se par obraznici si stiu ca merita sa fie condamnati la moarte. Se vede frica pe fata lor. Se vede ca stiu ce ii asteapta. Imaginea cu ei impuscati. "Bine le-au facut!" imi spun. Mama spune ca e pacat ca i-au omorit tocmai in ziua de Craciun. Si eu cred, mai bine ii omorau a doua zi. "Nu se putea, ca sint teroristi si securisti care fac comando-uri ca sa ii elibereze".

Plec de acasa cu camera mea Smena.O iau pe Negustori, pe Paleologu, spre Armeneasca. La Hotel Modern, vad o coloana de tancuri trecind. Ma indrept spre Piata Rosetti. "Jos asasinul!", "Jos cu tradatorul Ceausescu!". Vad oameni plangand. Oameni trecand grabiti, incovoiati de rafalele de vint si lapovita. O coada la lapte si la paine. La troita de la Universitate, un grup de oameni discutind. Ma strecor printre ei si o iau pe linga Arhitectura, pe Biserica Enei spre Academiei. Pe cladiri, urme de gloante. Blocul "Romarta" e ciuruit si se vad urme de funingine pe la geamuri. Ajung la CC. Urme de gloante pe toate cladirile. Gasesc un cartus pe jos si il strecor repede in buzunar - "sa am amintire". Palatul regal e ciuruit. Blocul de linga biserica Kertzulescu este ciuruit. Biblioteca universitara este aproape darimata, acopersiul a fost distrus complet. Un TAB sta in fata la CC. Vad militari. Zimbesc bucurosi, probabil pentru ca au scapat de Ceausescu. Sau pentru ca au scapat cu viata, cum aveam sa ma gindesc mai tirziu. Ma intorc pe Calea Victoriei. Niste soldati imi fac cu mana de linga un TAB. Unul are o floare, cred ca o garoafa, la reverul mantoului. Durere si speranta.

A fost Revolutie? Nu stiu, nu cred, nu ma intereseaza cum se cheama ceea ce a fost. A fost spontana? Nu stiu. Nu cred. A fost degeaba? Nu. Acei oameni n-au murit degeaba. Lor le datorez tot ce am acum. Chiar si faptul ca pot sa scriu pe acest articol. Cine e de vina? Am o lunga lista, din care, desigur, nu lipseste dl. Iliescu. A tras armata in civili? Cu siguranta. Au fost "teroristi"? Nu cred. Cred ca era nevoie de o baie de singe ca sa dea legitimitate "emanatiei spontane" ce nu s-a sfiit sa calce pe cadavre pentru a-l detrona pe Ceausescu si pune mana pe putere. Cred ca vom putea afla vreodata adevarul? Da. Numai ca atunci cind il vom putea afla, nu ne va mai interesa, va fi o chestiune ce va tine de domeniul dezbaterilor istorice. A fost bine ca l-am impuscat pe Ceausescu? Nu stiu, nu cred. Merita sa aiba macar un proces corect si un aparator ca lumea. El n-a avut bafta lu' Saddam. Mi-e mila de copiii lui, care incearca in zadar sa afle o particica din adevar si "Justitia" isi bate joc de ei, in statul nostru european si de drept, cu aceleasi maniere cu care "Justitia" comunista isi batea joc de noi ceilalti. Era mai bine pe vremea lu' Ceausescu? In nici un caz. Asta e o afirmatie inconstienta si obraznica, e o flegma pe obrazul oricarui roman care o aude si aproba sau tace fara sa reactioneze. Imi place "capitalismul" de acum? Nu stiu. Nu cred. Ma intreb daca pe Ceausescu l-au impuscat - printre altele - pentru "sabotarea economiei nationale", pe astia care au privatizat Petromul, cum o sa ii rasplateasca bunul nostru "stat de drept"? Multe intrebari, multe raspunsuri posibile, foarte putine certitudini.

In acest moment, tot ce simt este un val de recunostinta pentru toti oamenii aia amariti, saraci si flaminzi, care au murit cu curaj, ca eu sa pot sa am aceste incertitudini.

Editare ulterioara: Luni, 18 decembrie, Raportul Tismaneanu va fi prezentat in Parlament si Presedintele Traian Basescu va condamna oficial Comunismul.