Mi-am mai facut o cafea...a 4-a pe ziua de azi. Stau la birou shi ma tot straduiesc sa lucrez da nu reusesc nicicum. De ce nu angajeaza romani :))). Am coborat la o tigara, ca noi fumatorii suntem marginalizati pe aici. Fara efect am aceeasi stare ca shi pana acum, macar nu mai e asa frig, doua saptamani sub -5, un adevarat soc pentru mine, sau incep sa ma obisnuiesc?
Stau cu privirea aiai tampa shi ma uit in jur, nimik nu ma mai misca.

Ma gandesc la Romania, la ce am lasat in urma, ma gandesc ca am imbatrinit ca am intrat in partea responsabila a vietii mele, ma gandesc ca nu vreua asta, ma gandesc ca asta ma asteapta de acum? Gata? Doar munca? Shi atat? Imi vreau viatza inapoi, cea de inainte.
Ma gandesc ca din nou va trebui sa stau pana la 6 in loc de 5 pentru ca nu am cum sa ajung acasa, nu stiu cum, nici acum, bine teoretis stiu dar mi-e lene prefer sa stau o ora in plus shi sa ma duc cu masina :P
Ma gandesc la prietena mea cea mai buna care inca imi trimite mailuri in fiecare zi shi ma intreb pana cand?

Cat timp va trece pana va realiza ca eu am plecat shi ca degeaba ma suna ca nu mai pot fi acolo in cinci minute sa ne vedem la o cafea shi o barfa.
Pana cand se va mai simti legata de mine? Pana cand va mai avea timp sa stea sa vb cu mine pe mess, shi pana cand atunci cand va fi trista va da 18 centi pe un mesaj sa fie langa mine?
Timpul trece atat de repede, sunt aici de o luna shi o saptamana shi inca tin legatura cu toti, ma agat de orice, programez intalniri, nu ma dezlipesc de calculator.
Ma gandesc la "el", imi pun statusuri subtile, tresar cand vad ca e on line, tresar de fiecare data cand imi aud telefonul ca suna, e doar colegul ma anunta ca maine dimineatza nu ma poate duce la munca.
Acum doua nopti a venit, mesajul mult asteptat, de atunci pauza.
Ma trezzesc ca toata ziua caut cheap flights, pana la Budapesta de la Budapesta, pana la Bucuresti...

Shi atunci ma loveste ce mai vreau eu de la Romania? De ce nu ma pot desprinde, de ce nu pot sa-mi vad de viatza mea? De ce refuz in continuare sa profit dde ocazia care mi s-a dat? Chiar nu reusesc sa realizez ce am in maini? Ca risc totul pentru ce?
Mi s-a atras atentia ca sunt scanate calculatoarele, nu ma intereseaza, simt nevoia sa spun, da cui? Sunt complet singura aici, ma apuc sa-l atac pe colegu de birou cu "tragedia" mea ce-i pasa lui? de ce sa-i pese?
ma gabdesc ca eu am ales atsa eu am semnat contractul, dar din ce motive shi cu ce pret?

Tin minte shi acum momentul cand mi-a venit pe mail, toata ziua il sunasem pe "el", nici un raspuns nu primisem de o saptamana shi excat atunci a venit contractul, l-am semnat l-am scanat shi l-am trimis inapoi, a doua zi a sunat telefonul era "el" isi cerea scuze pentru ce s-a intamplat...shi ce? era prea tarziu.
Ma gandesc ce ocazie as fi ratat din cauza lui, shi totusi acum vreau inapoi, vreau inapoi la existenta mea mizera shi la suferintza mea, la noptile planse in camera mea unde nu ma auzea nimeni, la betiile cauzate de un mesaj prost interpretat, la insomniile care ma bantuiau in ultima vreme, la prietena mea care imi spunea gata, nu uita ca pleci, ganxdestete ce te asteapta, ce ocazie ai...
intradevar ce ocazie, pe care refuz sa o vad shi refuz...
Ma simt singura...poate e un strigat de ajutor sau poate nu....