Prin amabilitatea distribuitorilor romani, care, in sfarsit, dupa vreo saptamana de la lansarea mondiala, au dibuit calea justa de aducere in magazine a noului album Metallica, am avut ocazia de a verifica, pe propriile urechi si fara constiinta extragerilor ilicite (dar fericite!) de pe torrenti, sound-ul Death Magnetic. Desi ultra-entuziasmata de stilul rock opera din Nostradamus al lui Judas Priest, pe care il consider cel mai tare material in domeniul muzicii “grele” din 2008,pana la 12 septembrie, am intrat, pe masura ce se derulau cele 10 piese din materialul semnat de Hetfield, Ulrich@co, sub efectul redescoperirii admirative a elementelor pe baza carora trupa m-a castigat de fana in anii liceului.

Energie, zvacniri pe turnanta ale chitarei lui Kirk Hammett, insinuari pe bassul lui Trujillo (acesta, incet, incet, lasandu-l sa se odihneasca in istorie pe Jason Newsted), dezlantuiri frenetice din tobele lui Lars Ulrich, pasaje tip balada, prelucrate la meserie, provocand fascinatie, inducand transa, cu versuri super-inspirate pe linii melodice trimitand reflex la replay, replay & replay. In plus... timbrul cu adevarat bestial (ce dor mi-era de epitetul asta !), salbatic, ironic, obraznic, barbatesc al lui James Hetfield, poate nu chiar zeul heavy metalului, precum Rob Halford, totusi unul dintre vocalistii care exprima insasi forta naturii rockului.

Lista mea de preferinte de pe Death Magnetic este urmatoarea : The Unforgiven III (sublima in totalitate), All Nightmare Long (complexa, cu superbe imbinari de solo chitara, vocal, bass), Suicide&Redemption (impecabila orchestratia tobe-chitare), The Day That Never Comes (impresionanta interpretarea lui Hetfield), Cyanide, The Judas Kiss, The End of the Line, That Was Just Your Life, Broken, Beat&Scared, My Apocalypse.

Da, in 2008, am indrazneala sa ascult Metallica. Si tupeul sa spun ca imi place Death Magnetic. Nu din spirit de contradictie, nu pentru ca asa m-a invatat cineva ca e ok, nu pentru ca m-au lovit nostalgiile adolescentei. Pentru simplul fapt ca muzica lor este muzica si nu muizica. Pentru clipele in care am simtit ca piesa cutare este tocmai ceea ce asteptam sa fie acolo si nimic altceva. Pentru bucuria de a constata ca, dupa ani, legenda continua. Şi nu oricum, ci calarind pe caii mari ai revenirii in galop de succes.

Rezultatul Voturilor

Score: 0.0, Votes: 0