Cind am ajuns la concert eram sceptic. Rolling Stones - Falling Bones. Eram scufundat "pe gazon" in mijlocul unei multimi de oameni care pareau ca nu au alt scop decit sa isi aprinda tigari, sa se duca sa isi ia cola/bere si sa se intoarca frecindu-se de mine. Ma enerva fumul de tigare. Cind 60.000 de oameni stau inghesuiti in picioare pe stadion, la 40 de grade Celsius, exact ceea ce lipseste este fumul tigarilor. Eventual mai iti pune cite un nesmitit si niste scrum pe adidasi, ca tot ti-ai luat costumatia de rocker si .. se asorteaza. Minutele de asteptare sint chinuitoare. Se face 20:00. Nimic. 20:30 tot n-avem noroc. Ma rog, poate la 21:00. Nada. Poate e vreun tataie pe perfuzii, o fi lesinat Jagger de la caldura... Starea asta a mea de spirit, a durat exact pina a inceput concertul, la apusul soarelui (21:20), intr-o explozie feerica de sunete, lumini si artificii.

<!--break-->

[...]

Nimic nu imi face mai multa placere decit sa spun ca - abstractie facind organizarea - a fost cel mai misto concert la care am fost. N-am fost la multe, dar am fost la citeva concerte selecte, si asta e (nu pot sa ma obisnuiesc cu trecutul) de departe, cel mai tare. La ora asta exista deja o multime de articole si postari pe internet despre concert, exista si filmuletele de pe YouTube, cum e cel de mai sus, exista o gramada de reactii. ...A mea este una extatica! A fost un concert extraordinar, cu o muzica de zile mari, cu un show spectaculos - in cel mai pur si american sens al cuvintului, cu o atmosfera incendiara.

Cred ca Rock-ul este o traire incrustata in sufletul generatiei mele. Concertul asta a fost pentru mine o relvelatie: am redescoperit bucuria pura pe care o aveam ca adolescent cind ascultam hard rock la batrinul magnetofon al prietenului meu Cus, senzatia de evadare din cenusiul lumii exterioare. Ma bucur sa vad ca nu sint singurul care a simtit aceasta redescoperire. Am ascultat hard rock, am ascultat blues, am ascultat rock'n'roll pur. Am fost fericit. Ok... si totusi: nu era acelasi lucru daca imi luam albumul? Nt.

Spectacolul a fost fulminant. "Bunicii" au facut un show de trei ore care m-a lasat cu gura cascata. De unde eram in toane bascalios-sceptice, acum cred ca daca as face 15 minute ce a facut Jagger scena, as lesina instantaneu si nu sint nici eu chiar total iesit din forma. Luminile, sunetul, artificiile si scenografia au fost si ele grandioase. In momentul in care scena s-a desprins si a inceput sa avanseze spre mijlocul stadionului, in multimea de oameni care aplaudau si dansau s-a declansat o adevarata frenezie. Orgasmul a aparut la "Satisfaction" (dupa cum era si de asteptat), cind intreg stadionul, in picioare, a cintat alaturi de trupa.

Jagger a facut efortul sa spuna citeva cuvinte in Romana si chiar i-a iesit... cu succes. M-am bucurat sa vad ca nu ne-a confundat capitala cu Budapesta (desi urmatorul lor concert e acolo), stia foarte bine unde se afla, a stiut sa spuna si "multumesc" si alte citeva lucruri pe care le avea scrise undeva, la indemina. Un efort de politete care i-a atras imediat simpatia publicului si care a culminat cu momentul cind a scos un steag al Romaniei si l-a pus pe baterie. "Nice".

Keith Richards si Ron Woods au avut solouri de chitara ce au produs orgasme multiple publicului. Ceea ce m-a impresionat a fost dragostea cu care Richards isi tinea chitara, pasional si protector, cu degetele alergind pe grif intr-un ritual de descintec magic. Lisa Fischer - backing vocals, o negresa frumoasa, cu curul mare si o voce superba, m-a dat pe spate cintind in duet cu Jagger "I'll Go Crazy" a lui James Brown. Am plecat la sfirsitul concertului incarcat cu energie, excitat nervos, cu sunetul muzicii rock rezonindu-mi in sinapsele neuronilor, cu picioarele tremurind de efort, cu vocea sparta si tricoul ud. Adica asa cum se pleaca de la un concert rock. Inca refuz sa cred ca s-a terminat...

Am primit pozele din acest articol astazi, pe email, fara nici o indicatie cu privire la autorul lor. Multumiri oricine ar fi el/ea.

Ce mi-a placut: teme, fragmente, franturi din muzica Mariei Tanase prelucate, dezvoltate, inflorite in dimensiuni noi, intr-o muzica aproape independenta de original. Am asculat compozitii care pleaca de la "Butelcuta mea" sau "Bun e vinul ghiurghiuliu" dar care se revarsa in teme profunde, uneori dureroase, repetitive, obsedante. E o muzica frumoasa si elaborata care iti da de gindit, o muzica ce poate fi asemuita cu o broderie sau un filigran ce transforma o bijuterie clasica in ceva cu totul diferit.

Ce nu mi-a placut: concertul a avut si o parte vizuala (proiectie pe ecran) care pe alocuri mi-a displacut. Aparitiile fantomatice ale siluetei Mariei Tanase aveau ceva morbid, ceva ce dadea gravitate muzicii, dar intr-o maniera pe care eu am perceput-o ca fiind inconfortabila. Au fost si elemente interesante de simbolistica: o imagine caleidoscopica se transforma intr-o casa cu gradina si apoi intr-un glob ce sugereaza un intreg univers, universul mahalelei cochete in care s-a nascut si care la rindul ei a adorat-o pe Maria Tanase.

Nu vreau sa povestesc cum a fost concertul
pentru ca ar fi prea greu si as fi prea subiectiva. Spun doar ca regret ca nu
au fost acolo toti oamenii care imi sunt dragi. Altceva ar fi de zis. Multi
s-au intrebat ce a avut atat de special acest concert, ce l-a deosebit atat de
mult de altele, dar mai ales de concertele cantaretilor romani. Sa fi fost
sunetul impecabil, luminile in armonie perfecta cu muzica, legatura creata intre
cei de pe scena si cei din sala? Sa fie lucrurile astea atat de importante?

Eu tind sa cred ca dincolo de o muzica si o
voce extraordinare, atentia pentru detalii este cea care poate crea diferente
enorme. N-am putut sa nu imi amintesc ca, nu cu mult timp in urma, am fost in
aceeasi sala la un concert incheiat lamentabil de Holograf – un concert cu
nenumarate microfonii, cu o atmosfera stranie si rece, cu un Dan Bittman
hipersensibil si plin de aere iritandu-si (paradoxal) fanii... ÃŽmi placea
Holograf de vreo zece ani si ii stiam toate cantecele pe dinafara. Lhasa
ascultam doar de vreo doi ani. Si cu toate astea, de la ”Tandreturile...”
romanesti am iesit cu impresia ca cineva si-a batut joc de timpul si de banii
mei (si credeam ca doar Dan Bittman era acela), iar de la Lhasa am iesit cu
impresia ca pentru asa o seara as fi dat oricat. Realizez abia acum ca spectacolul
romanilor, talentati si ei, fara indoiala, a fost al unor oameni care nu isi
respecta si nu isi iubesc publicul, care vor sa castige bani dar nu investesc
mai nimic in ei insisi - instrumente, sunet, lumini si tot ce ar spori
calitatea propriilor spectacole. Biletul pentru concertul Lhasa a costat doar
de doua ori mai mult si publicului i s-a oferit de zeci de ori mai mult. Lhasa
a VORBIT cu oamenii care o vedeau si pe care ii vedea prima data, a comunicat
cu ei, a fost calda, deschisa si de o modestie uimitoare. A cantat nu doar
frumos, dar din tot sufletul, si publicul a raspuns ”cu aceeasi moneda”. Nu au
fost probleme cu sunetul, pentru ca a venit cu oamenii ei care chiar se pricep
la asta (si, daca va vine sa credeti, in jenanta Sala a Palatului se aude
bine!). Cei care s-au ocupat de lumini nu cred ca au fost nici ei niste
incepatori. Asa se fac unii cunoscuti, iubiti, respectati, bogati.

Si pentru ca tot am scris atat, mai adaug ceva: mii de multumiri celor
care au adus-o pe Lhasa in Romania. E ca si cand ne-ar fi dus pentru doua ore pe
noi, vreo patru mii de oameni, intr-o alta lume – mult mai frumoasa. Si poate
s-o fi ratacit pe la concertul ei si vreo asa zisa vedeta locala si a inteles
ce inseamna muzica adevarata si succesul meritat.

Nu vreau sa fac pe criticul de muzica, insa chiar a fost un concert deosebit de frumos. Timpuri Noi in concert sint mult mai misto decit pe CD - mai tineti minte "Luca", "Veta", "Verginica", "Adelina", "Tanta"?. "Cei 4" au venit si cu niste cintecele noi ("Fa Doamne sa am role", "Femeile sint autobuze") pe linga deja cunoscutele lor piese de rezistenta ("Miruna", "La Peris", "Crocodilul Dilu", "La portile Orientului", "La Calul Balan"), Holograf au avut si ei o seara de exceptie, reusind sa ridice in picioare partea adolescentina a salii.

Sunetul ar fi fost bunut daca nu tinem cont de cele 6-7 microfonii din care vreo 5 la Holograf.

Tocmai incepusem sa ma simt bine, Sictirul meu scazuse la cote alarmante, eram intr-o stare de spirit "tandro-nostalgico-adolescentino-melancolico-la-portile-orientului". Ascultam Holograf cu relativa placere desi n-am putut sa nu remarc ca s-au facut cam dulcegi pentru gustul meu -"Te voi iubi", "Vine o zi" si preferam stilul vechi cu "Mafia" si "Banii vorbesc" - melodii care n-au facut insa parte din recital. Totusi, sa nu vorbesc cu pacat, melodia "Daca pot sa zimbesc" mi-a placut mult. Si, intr-adevar, orchestratia ramine de exceptie, chiar si la melodiile dulcegi.

Dincolo de aceste considerente strict subiective, n-am scris acest articol pentru a va plictisi cu aprecierile mele de trei lei. Am vrut doar sa va imparasesc bucuria constatarii ca pina la sfirsitul spectacolului mi s-a insanatosit Sictirul.

La un moment dat, dl. Bittman s-a oprit din cintat si a zis ceva de genul "Sigur, am sa cint in continuare, desi este aici un domn care ma injura de cind am intrat pe scena. Domnul are ceva cu mine ca am venit in seara asta sa cint unor domni si doamne, imi cer scuze daca am gresit cu ceva.... de fapt, stimate domn, daca v-am deranjat asa de tare, cred ca noi o sa plecam". A lasat microfonul si s-a carat de pe scena cu toata trupa. Sala a ramas masca, intrebindu-se cine dracu e domnul respectiv, ce i-o fi zis d-lui Bittman de i s-a pus pata...etc. Cum scena ramasese goala si luminile s-au aprins in sala, ne-am uitat toti unii la altii si usor, in tacere, ne-am carat acasa.

Pe drum au inceput intrebarile sictirite:
1. Daca era unul in primul rind care il injura pe dl. Bittman, de ce nu si-au facut organizatorii datoria sa il scoata din sala?
2. Dl. Bittman, cind da concerte (si vrea si interactiune cu publicul), se asteapta ca tot publicul sa il aduleze si sa isi faca linistit numarul de dresaj?
3. Faptul ca dl. Bittman a fost injurat de un idiot este suficient pentru a justifica "pedepsirea" unei sali intreagi? Care a si dat destul de gros pe bilet...
4. Plecind din sala demonstrativ, dl. Bittman a urmarit cumva sa faca educatie publicului? ("Na, data viitoare daca nu va auto-controlati si mai aveti printre voi si d'astia de injura, sa stiti ce va asteapta!")
5. Daca tot s-a suparat, nu inteleg de ce nu s-a suparat dl. Bittman pe organizatorii care n-au rezolvat acest incident.
6. Si daca e o problema organizatorica, nu stiu (iar!) de ce ne-a intors spatele noua, publicului, cu atitudinea asta de "sinteti prea nesimtiti ca sa cint pentru voi"!
7. Daca eu sint prea nesimtit ca sa cinte dl. Bittman pentru mine atunci de ce a acceptat sa primeasca cota parte din incasarile de la nesimtitul de Razvan-platitor-de-bilet? Daca tot a facut-o, de ce nu o returneaza? O intrebare meschina, dar meschin mi s-a parut si gestul domniei sale. Pacat.