Brucanul

Manifestul Bucurestean

2008-04-17T08:28:48+00:00

Stimate Candidat,

Eu unul m-am saturat sa imi vari pe gat vrajeala electorala din aceasta perioada, combinatie de promisiuni fara noima, programe incoerente, porcaieli si atacuri la persoana. Sincer, esti inca la inceputul campaniei, ai marea sansa ca inainte sa te penibilizezi de tot plantand panselute electorale in spatele blocurilor, sa vorbesti mai putin si sa asculti mai mult.

Voi fi scurt.

In primul rand, daca vrei votul meu trebuie sa fii Bucurestean. Daca nu esti, n-am ce sa discut cu tine, esti un venetic, un outsider care habar nu are in ce consta frumusetea acestui oras, un arivist care se intinde la o caciula prea mare pentru el. Am vazut bucuresteni "prin adoptie", insa astia nu manaca rahat despre "mitici" ca apoi sa vina sa urle cat de indragostiti sint ei de acest oras, nu stau in vile la Cornu sau la Snagov si sa planga apoi ipocrit de mila "vechiului cartier Vacaresti", nu vin din Teleorman ca sa puna borduri si sa interzica accesul biciclistilor in centrul orasului.

In al doilea rand, daca vrei votul meu trebuie sa ai un program radical. Daca iti imaginezi ca poti sa impaci si capra si varza, ca poti sa ii pupi in fund si pe pensionari si pe tineri, si pe bogati si pe saraci si pe fanaticii animalelor si pe aia muscati de caini, si pe pietoni si pe automobilisti, si pe Becali si pe Plesu, etc... Nu merge.

Eu unul, te voi vota DACA imi vei promite convingator urmatoarele puncte:

Eutanasierea cainilor fara stapan.
Crearea unei sosele de centura cu 6 benzi.
Inchiderea circulatiei auto si transformarea in zona pietonala a centrului orasului
Investitii puternice in reteaua de transport in comun (mai multe linii, mai multe mijloace de transport, extinderea zonei de acoperire a metroului si indesirea statiilor de metrou)
Trotuarul este al pietonilor. Nimic altceva nu are voie sa stea pe el.
Parcuri, spatii verzi, flori si locuri de joaca
Canalizare adecvata
Curatenie adecvata

Dezbaterea solutiilor pentru cainii fara stapin e o idiotenie. Este o idiotenie pentru ca:

In secolul 21, Romania este singura tara din Europa in care oamenii mor mancati de caini vagabonzi. Si asta nu accidental, dupa cum se poate vedea aici si aici.
Asociatiile si organizatiile neguvernamentale de protectie a animalelor s-au dovedit extrem de ineficiente in a rezolva problema si extrem de eficiente in politizarea ei si atragerea de fonduri pentru sprijinul "cauzei".
In acelasi timp "autoritatile" n-au reusit sa faca rost de bugete pentru implementarea de solutii alternative (castrare, crotaliere, etc), tot ce au reusit sa faca a fost sa ridice maidanezii din Centru "de summit" si sa ii arunce inapoi pe strazi dupa ce s-a terminat.
Desi iubitorii de caini vagabonzi sint mult mai vocali decat restul oamenilor, cei care nu vor sa isi vada copiii sfasiati prin parcuri, sa calce in rahat de caine pe trotuare, sau sa se trezeasca in hamaitul cainilor aciuati prin scari de blocuri sunt mult mai multi.
Iubirea implica responsabilitate. Daca iubesti un animal, il adopti, il tii in casa, il vaccinezi, ii pui botnita cand il plimbi si strangi dupa el pe strada. Daca nu esti capabil sa faci asta si doar dai din gura, inseamna ca esti doar un ipocrit imputit. In plus, toate campaniie de "adoptie" au avut rezultate sub-mediocre, in raport cu amploarea fenomenului de pe strazi.

Sigur, in calitate de candidat, argumentele au mai putina importanta. Retine esentialul: sintem mai multi.

Urmatoarele puncte de pe agenda, au de-a face cu Master Planul pentru Transport Urban [.pdf],[.ppt].

Multa lume remarca revoltata ca Bucurestiul are o gramada de strazi in reparatie, ca multe strazi sunt pline de gropi si denivelari, ca traficul auto este un cosmar. Acestea insa sint efectele si nu cauzele. Ca urmare, un candidat inteligent ar remarca urmatoarele lucruri:

In Bucuresti sint mult mai multi oameni care merg pe jos sau cu mijloacele de transport in comun, decit automobilisti.
Desi numarul de masini din Bucuresti a crescut fantastistic de mult in ultimii ani, timpii de asteptare in trafic si viteza de deplasare s-au deteriorat.
A sprijini dezvoltarea unei infrastructuri care sa suporte numarul mereu crescand de masini din oras este mult mai putin eficient decit a asigura un transport in comun rapid si eficient, ca alternativa.
Atmosfera de isterie din Bucuresti este in mare parte cauzata de trafic si nerespectarea oricaror reguli de circulatie.
Bucurestiul este un oras poluat. O parte semnificativa din aceasta poluare (noxe, emisii, poluare fonica) este generata de masini

Eu unul, vreau un Bucuresti pentru pietoni, pentru biciclisti, nu un Bucuresti pentru soferi isterici, frustrati stapani ai claxonului, care isi parcheaza troacele pe unde apuca. Vreau sa pot sa plimb copilul in carucior, pe trotuar, fara sa ma impiedic de masini parcate sau sa trebuiasca sa le ocolesc prin strada. Am fost in multe capitale europene: Paris, Londra, Roma, Viena, Berlin, Budapesta, Bratislava, Praga, Bruxelles - orase mult mai dens populate decit Bucurestiul. Nicaieri nu am vazut insa ceea ce vad in fiecare zi cind ies din casa: un razboi dur, agresiv, nemilos al soferilor impotriva pietonilor si al soferilor contra celorlalti soferi. E o forma de tiranie care nu se poate termina decit prin masuri radicale. Asa ca, stimate candidat, daca esti destept (nu imi fac prea mari sperante!) vei realiza ca stridentei claxoanelor i se opune - electoral vorbind - marea masa a celor care nu au masini sau nu vor sa le foloseasca.

Bun, am argumentat de ce trebuie transport in comun si de ce trebuie ca trotuarele sa fie libere de orice alte obstacole, in particular de masini. De ce avem nevoie de sosea de centura, este evident: ca sa abatem tot traficul care tranziteaza orasul pentru ca n-are incotro, ca sa permitem conectarea navetistilor care vin din afara orasului la reteaua de transport in comun, fara sa isi ia cu ei si masinile, ca sa scurtam timpul de aprovizionare. De ce sase benzi? Pina nu vad un studiu statistic ca lumea, nu pot fi convins ca mai putin de 3 benzi pe sens sint suficiente pentru ritmul actual de dezvoltare si nivelul de trafic.

A mai ramas un punct aici. Inchiderea centrului orasului si transformarea sa in zona pietonala. De ce? Din motive simple, care tin de economie, de calitatea vietii, de turism. Pentru asta, draga candidatule, nu trebuie sa te duci la Praga sau Bruxelles. E suficient sa dai o tura pe la Brasov sau pe la Timisoara si sa vezi buticurile cochete, magazinele de bijuterii, cafenelele si restaurantele cu terase, mimii, concertele ad-hoc ale unor amatori si sa intelegi de ce. Personalitatea unui oras este data de atmosfera. Atmosfera Bucurestiului este isterica, lugubra, murdara si apasatoare. Ce castig aduce traficul de masini prin centrul orasului? Ce castig ar aduce inchiderea acestui trafic si inlocuirea lui cu transportul in comun, cu biciclete si pietoni? Mmm. Imens. Daca la asta se adauga parcuri si spatii verzi, ghirlande de flori pe stalpi si marginea drumurilor, pot vedea deja cum Micul Paris deschide incetisor ochii.

Sigur, tot ce e descris mai sus este parte dintr-o viziune integrata. A inchide centrul orasului fara a asigura transport in comun civilizat, ar fi o idiotenie. Tot o idiotenie ar fi sa faci soseaua de centura fara sa o legi de reteaua de metrou si transport urban, fara sa faci citeva parcari gigantice la marginea orasului. Ridicarea masinilor parcate pe trotuare este o prostie in absenta aplicarii unor amenzi pentru blocarea spatiilor de parcare de pe marginea drumului cu autohtonele navete de bere, capre de metal, lanturi, T-uri de bare, samd, de catre tot soiul de smecherasi si antreprenori. Insa, draga candidatule, daca intelegi viziunea asta, daca vezi Bucurestiul ca pe o mica Viena, sau mic Paris, atunci vei avea si curajul sa spui raspicat "scopul meu este sa descurajez traficul de masini in Bucuresti", fara sa te temi ca vei pierde voturi. Asta ti-o spun eu, un conducator auto convertit la calator cu sa si pedale.

Canalizarea si Curatenia. Sigur, a devenit enervat de monoton, sablonul, stereotipia cu vremea care va ia mereu prin surpindere. Nu ma crede mai idiot decit sint. Problema nu e ca ninge si s-a pus zapada. Problema nu e ca ploua. Problema este ca zapada aia nu are unde sa fie depozitata si ca apa nu are unde sa scurga, ca lacurile ad-hoc ce se formeaza sint cauzate de un sistem de canalizare subdimensionat si de treaba de mantuiala facuta la constructia drumurilor. Eu unul nu mai vreau sa ma murdaresc de noroi in mijlocul unei capitale europene. Nu vreau sa calc in baltoace cand ies din casa, nu vreau sa fiu stropi din cap pina in picioare cu zloata infecta de masini care trec in viteza, nu vreau sa mai vad mizerie, sobolani, resturi de mobila, televizoare sparte, pungi de plastic, zoaie. Aici nu e vorba de investitii gigantice. E vorba de investitii bine directionate si amenzi mari, care chiar sa se aplice. Cum de cine? De papagalii aia care se cheama "politie comunitara" si care nu fac altceva decit sa se plimbe si sa se ia de tinerii care se saruta pe iarba, dar care nu zic nici pas cand un meltean isi lasa Rottweilerul sa se cace in mijlocul aleii din Parcul Circului sau cand un neam prost isi schimba uleiul de la masina direct pe trotuar.

Cam asta e programul pe care vreau sa il aud eu. Daca ti-l asumi in intregime, fara compromisuri si jumatati de masura, da-mi de stire si te votez. Daca nu, mars in gasca ta de loaze, de ciurei, oproi, halaici, lisi, basesti si videni.

Campania "Si eu sint om!"

2008-04-11T11:34:08+00:00

Satul de intersectiile blocate zilnic, un sofer bucurestean a lansat o campanie on-line, sub sloganul "Eu nu blochez intersectia!". Campania a inceput pe 1 aprilie si s-a extins deja la nivel national. Dan Patzelt este un bucurestean care vrea sa ajunga mai repede si mai bine dispus acasa.

Sursa: Hotnews.ro

Voi incepe prin a-l felicita pe Dan, initiatorul campaniei. A avut o idee genial de simpla si de buna si sintem cu tot sufletul alaturi de el. Dar nu numai cu sufletul, sintem si cu internetul, contribuind si noi la a-i face cunoscut mesajul.

Mai mult, strategii din laboratoarele Sictir.org s-au gandit deja sa ii ofere intregul sprjin pentru a transforma aceasta campanie in ceva mult mai mare. Acest ceva ar putea fi numit "Revolutia Civilizatiei Romanesti", daca departamentul de marketing n-ar fi impotriva aceste denumiri care cica nu ar avea succes din considerente legate de caractersiticile demografice ale publicului tinta.

Pe scurt, propunerea noastra este ca "Eu nu blochez interesectia" sa se transforme in "Si eu sint om!", o campanie asumata individual pentru emancipare culturala, civica si sociala.

"Si eu sint om!"

Campania se va adresa unui public tinta din mediu urban, format din persoane cu varste intre 6 si 90 de ani, conducatori auto-moto-scuter, biciclisti, rolleri, skateri, trotineteri, calatori cu mijloacele de transport in comun, sau simpli pietoni.

Scopul campaniei este acela de a creste gradul de constientizare a publicului tinta cu privire la unele aspecte care tin de viata urbana si crearea masei critice pentru generarea pe baza puterii exemplului a unui nou tip de comportament, social-responsabil.

Din lipsa de fonduri, ca si in cazul campaniei de baza "Eu nu blochez intersectia" se va miza pe afisarea voluntara si virala de actibilde, bannere sau tricouri cu mesaje civice.

Prevazuta sa se desfasoare in trei etape, campania garanteaza integrarea Romaniei in spatiul normalitatii europene si cresterea calitatii vietii in mediul urban din tara noastra.

Astfel, in etapa 1, mesajele vor viza chestiuni de baza, din sfera celor sapte ani de acasa:

"Eu nu arunc gunoiul pe jos"
"Eu nu scuip "
"Eu nu depasesc coloana pe linia de tramvai"
"Eu nu arunc coji de seminte in autobuz"
"Eu nu defrisez ilegal padurea ca sa imi fac casa"
"Eu nu beau alcool pe strada"
"Eu nu parchez masina pe benzile pentru biciclisti"
"Eu nu parchez masina pe coltul trotuarelor"
"Eu nu imi pun alarma la masina/Eu nu imi las alarma la masina sa sune ca proasta toata noaptea sub geamurile vecinilor"
"Eu nu imi bat copiii/nevasta"
"Eu nu ma imbat"
"Eu nu fur portofele in autobuz"
"Eu nu imi spionez vecinii pe gaura cheii"
"Eu nu infund ghena"
"Eu nu arunc tigari pe geam, in florile vecinilor de la etajele inferioare"
"Eu nu ascult muzica la volum mare decit la casti"
"Eu nu stropesc pietonii trecand cu masina prin baltoace"
"Eu nu iti fac semn cu farurile sa te dai la o parte"
"Pot sa conduc si fara bata de baseball din buzunarul de la portiera"

In momentul in care efectele scontate vor incepe sa apara, se va trece de la mesajul negativ-prohibitiv, la cel pozitiv-constructiv, in cadrul Etapei 2:

"Eu ma spal"
"Eu imi opresc mobilul in sala de teatru"
"Eu citesc si altceva decat Libertatea"
"Eu ascult si altceva decat manele"
"Cand fac picnic, las curat in urma mea"
"Eu am punguta si string dupa cainele meu"
"Eu sint politicos"
"Eu sint curtenitor"
"Respect cultura si educatia"
"Eu va vorbesc cu 'dumneavoastra'"
"Am caracter si ma mindresc cu cu el!"
"Capitalul meu este cuvintul de onoare"
"Am citit Fratii Karamazov!"
"Bruegel. Peter Bruegel cel Batran"

Etapa a 3-a, prevazuta sa inceapa in momentul in care oamenii isi vor zambi pe strada, vecinii vor fi politicosi si reciproc atenti unii cu altii, tinerii se vor oferi sa cedeze locul celor in varsta, iar cei in varsta vor cadea de acord ca instalarea unui bec in lift nu este o risipa, apelativul "pasarica" va dispare din vocabular. In aceasta etapa, mesajul va fi unul de solidaritate, de oferire a unei maini de ajutor, a unui dram de simpatie, se va incerca realizarea trasformarea sintagmei de lemn "coeziune sociala" intr-un adevar imediat. Sloganele utilizate vor fi:

"Eu nu discriminez"
"Florile de la balconul meu inveselesc orasul"
"Blocul nostru a plantat 10 copacei"
"Noi reciclam"
"Si daca intr-o zi ar trebui sa merg in carucior?"
"Eu donez sange"
"Imi vad de treaba mea si nu ma freaca grija de a altora"
"Ma bucur ca te-ai imbogatit. Vreau si eu sa fiu ca tine!"
"Sint medic, traiesc din salariu."

O atentie speciala se va acorda atragerii politicienilor in aceasta campanie. Acestora li se vor oferi tricouri sau stickere personalizate cu mesaje ca:

"Desi sint senator, merg cu bicicleta"
"Eu n-am nevoie de garzi de corp"
"Ma descurc si fara girofar"
"Vrancea nu e feuda mea"
"Padure, nu cherestea"
"Turism, nu cianura"
"Nu pot fi si avocat si senator, in acelasi timp"
"Eu n-am nepoti"
"Am fost informator. Asta e situatia."
"Eu nu sint traseist"

Biserica nu trebuie nici ea uitata. In acest scop vom pregati si colectia pentru preoti:

"Sint sarac material dar bogat spiritual"
"Padurea e a statului"
"O catedrala frumoasa e una facuta din fonduri proprii"
"Eu nu percep taxe pentru oficierea slujbelor"
"Acest Mercedes nu a fost luat din banii de la cutia milei"
"Traiesc intr-un stat secular. M-am impacat cu ideea."
"Politica si Biserica - Mamona si Dumnezeu"

Pentru participantii voluntari la aceasta campanie, vom pregati materialele de propaganda si publicitate si le vom afisa pe site-ul www.sieusintom.ro

Pina atunci, autorii acestei propuneri vor afisa cu mandire pe bicicletele lor bannerul "Nici eu nu blochez intersectia si nici orasul nu-l poluez".

Ce face un presedinte? Ce face o tara?

2007-05-21T06:39:34+00:00

Tocmai il votasem pe dl. Basescu, vorba lui Doc, "ca sa sanctionez Parlamentul". A urmat incidentul cu ziarista: o tinara hiena de la Antena 1 l-a hartuit pe cetateanul Basescu intr-un magazin, la cumparaturi, care s-a enervat si i-a confiscat telefonul. "Vino luni sa ti-l dau inapoi".
Gestul mi s-a parut usor grobian, tipic pentru dl. Basescu, insa oarecum de inteles. Si pe mine m-ar enerva sa mi se vire o musca in pardon, in momentele mele private. Si ce-ai putea face? Sa chemi politia? Sa chemi paza magazinului? Reactia imediata ar fi ca presedintele abuzeaza de pozitia lui, ca pentru un cetatean de rind nu s-ar fi deplasat nici dracu pentru asa ceva. Asa ca, un calcul simplu iti spune, ca daca tot nu poti sa taci ca ti-ai iesit din pepeni prea rau si daca tot or sa comenteze unii si altii ca "abuzezi", macar poti sa te racoresti in acest stil didactic (de doi bani, recunosc) de invatatoare care confisca elevului jucaria si i-o mai da inapoi numai la sfirsitul orei.
Dl. Basescu pleaca din parcare cu masina, nevasta, cumparaturi si telefonul ziaristei in buzunar. Telefonul inca inregistreaza. Dl. Basescu crezindu-se in intimitatea masinii pesonale, rabufneste in prezenta sotiei: "Cit era de agresiva tiganca asta imputita!". Ieri, according to Antena 1 presedintele sterge inregistrarea video de pe telefon si il returneaza ziaristei, fara sa realizeze ca pe memoria aparatului ramasese inregistrarea discutiei din masina. Antena 1 spune ca l-a apucat pe Dumnezeu de un picior, Felix jubileaza, subiectul e pe tava, fierbinte: "Avem dovada: presedintele este hot, mitocan si rasist!"
Ajuns aici vreau sa ridic citeva intrebari personale:

dl. Basescu este mai intii om ca toti oamenii sau mai intii presedinte? Daca pe dl. Basescu il enerveaza intr-o zi.. sa zicem... primul ministru al Ucrainei... ce se poate intimpla?
Nimeni nu neaga dreptul fiecarui om de a se exprima degajat, liber in intimitatea lui. Sigur, felul in care o faci, iti ilustreaza foarte bine caracterul. Din punctul meu de vedere, in intimitatea lui, dl. Basescu poate sa exprime convingeri rasiste, poate sa injure, poate sa bea, poate sa faca orice nu e ilegal. Cu o conditie: sa ramina in intimitatea lui. In momentul in care o astfel de inregistrare (daca se va dovedi autentica) ajunge in spatiul public, presedintele Basescu are o problema: numai este presedintele TUTUROR Romanilor. Ori asta este un motiv suficient, pentru orice democratie, ca sa iti prezinti demisia.
Daca in loc sa o faca "tiganca imputita" Dl. Basescu ar fi bagat-o pe jurnalista respectiva in mamicuta domniei sale, lucrurile ar fi fost - in opinia mea - mult mai putin grave. De ce? Pentru ca asta ar fi dovedit ca este suparat pe persoana, pe o situatie si nu ca este si rasist.
Cum in Romania a fi rasist nu e o chestie perceputa de public ca fiind prea grava, pun pariu ca o gramada de oameni, la auzul stirii, si-ar spune "In locul lui Base, si eu i-as fi zis la fel!"
Venind toate aceste lucuri dinspre Antena 1, mie unuia mi se par ca fiind o mare facatura, oricum, de o dubiosenie ce ma face extrem de circumspect. Totusi, chiar dindu-le credit, mi se pare chestionabila legalitatea folosirii unei astfel de inregistrari, fiind vorba de un spatiu privat.
Oricit de populist ar fi domnul Presedinte (ceea ce nu e un lucru necesar rau) mi se pare inadmisibil din punct de vedere al securitatii ca cineva sa se apropie de el, evident impotriva vointei lui si sa il hartuiasca asa cum a facut-o ziarista respectiva. In orice tara vestica, nici un jurnalist n-ar fi visat sa se apropie de el. E drept, "popularitatea" are un cost. Daca vrei sa vada lumea ca si tu esti om, ca si tu faci cumparaturi (desi ai putea oricind sa trimiti pe cineva sa ti le faca), nu poti sa faci abstractie de mijlocul prin care aceasta imagine ajunge la public, respectiv de presa. Si ca urmare, nu prea poti sa te plingi, atunci cind presa devine enervanta. V-o imaginati pe d-na Angela Merkel la cumparaturi si un ziarist, taindu-i calea si fluturindu-i un microfon pe sub nas?
Agresivitatea nu scuza agresivitatea. Rasismul - chiar exprimat in spatiul privat al propriei masini - denota incompatibilitate cu functia de presedinte al unei tari.

Cred ca aceasta stire este trista din cel putin citeva puncte de vedere: securistii sint la locul lor, securistii se folosesc de presa ca sa il doboare pe presedinte, presedintele se foloseste de muschi ca sa ii doboare pe jurnalisti, presedinele este rasist si el este reprezentantul luptei impotriva securistilor. Trist rau. Ramane intrebarea: ce face un presedinte?

Editare ulterioara: o sursa din Antena 1 mi-a spus ca de fapt nu ramasese nimic in memoria telefonului, insa baietii s-au chinuit vreo ora cu un soft special sa recupereze datele si n-au reusit decit pentru ce s-a vazut. Adica suficient!

Cinismul - a doua optiune

2007-04-21T09:44:40+00:00

Dl. Traian Basescu nu si-a dat pina la urma demisia. Am incercat sa imi dau seama care sint motivele pentru care nu a facut-o: teama ca adversarii o sa il impiedice sa candideze din nou, dorinta de a pastra puterea fara riscuri si complicatii inutile, rugamintile simpatizantilor, etc. In definitiv, nu are nici o importanta. Asa cum m-am indignat atunci cind dl. Tariceanu a anuntat ca s-a razgindit in privinta propriei demisii, tot asa m-am indignat si acum. Un gest al unuia nu il scuza pe cel al celuilalt. Dincolo de calitatile si defectele fiecaruia dintre cei doi actori politici ramine un numitor comun: lipsa de onoare, de respect fata de cuvintul dat, un defect nu numai al lor, dar al majoritatii politicienilor nostri.
La trei ani dupa campania electorala din 2007, vom fi din nou in fata alegerii dintre rau si mai rau. Asta e trist. Scena politica romaneasca a ramas la fel de noroioasa, la fel de saraca in optiuni. Nu am senzatia ca Romania e un caz singular. In definitiv, si peste ocean lucrurile stau cam la fel. Iarna nu-i ca vara si nici Romania ca Germania.
Dl. Basescu si Partidul Democrat au, in opinia mea, un mare ascendent fata de PNL, cel putin din punct de vedere al imaginii populare. Si-au creat o imagine de victime ale unei "tradari", au tras pe spuza lor cit au putut meritele d-nei Monica Macovei, au punctat la capitolul "condamnarea oficiala - dar fara consecinte - a comunismului", s-au plasat pe pozitii antagonice fata de majoritatea parlamentara ad-hoc etc.

La cit de detestati sint parlamentarii in rindurile populatiei, intr-un razboi Basescu vs Parlamentul Romaniei, e destul de clar de partea cui este sprijnul popular. Ba chiar indraznesc sa cred ca intr-un ipotetic razboi Donald Duck vs Parlamentul Romaniei, sprijnul popular tot cam asa ar arata. Sigur, e ingrijorator daca te gindesti ca Parlamentul Romaniei ar trebui sa fie un pilon al democratiei, o institutie care, departe de a fi urita pe scara larga, ar trebui sa fie respectata ca un simbol al tot ceea ce ne desparte de totalitarism si dictatura. Nu vreau sa incep aici sa delirez pe tema ce ar trebui sa fim si nu sintem. Insa zilele astea toti demagogii, "analistii" politici, comentatorii, jucatorii de table din parc si soferii de taxiuri, poporul intreg, a scos de la naftalina sintagma "reformarea clasei politice".

Dar despre ce reforma putem sa vorbim in absenta onoarei? Ce reforma pot face oamenii fara caracter? Acesti demagogi, campioni ai retoricii lui "Ori toti sa muriti, ori toti sa traim", pot face doar un singur lucru bine: sa lupte fara scrupule pentru putere, sa se agate de putere cu ghiarele si dintii, sa foloseasca puterea in scopuri personale sau partinice.

D-na Udrea, umplindu-se din nou de ridicol, anunta zilele trecute ca Presedintele a fost suspendat de oligarhii Patriciu, Voiculescu si Vintu, care au coalizat Parlamentul impotriva d-lui Basescu. Ridicolul acestei declaratii consta in subtextul ca Eroul national este atacat de mafioti.

"Aceasta coalitiei [...] se pregateste sa interzica d-lui Basescu sa mai candideze pregatind impotriva sa dosare penale".

Nu intelg de ce manariile nedovedite ale d-lui Basescu sint mai putin blamabile decit cele nedovedite ale d-lui Nastase sau ale d-lui Tariceanu. Nu intelg de ce mafiotii din PD ar fi mai onesti decit cei din PNL sau cei din PSD. Ce ne face sa credem ca "grupurile de interese" sau "baietii destepti" au o anumita culoare politica, atunci cind de fapt ele sint cit se poate de transpartinice.

Revin la ideea centrala a acestui articol, onoarea. E chiar asa o imposibilitate sa vorbesti despre politica si onoare? Este chiar imposibil sa pui alaturi cele doua notiuni? Si daca da, atunci de ce trebuie justificata lipsa de onoare prin "interesul national", intinindu-se astfel sensul acestor cuvinte? Dl. Tariceanu nu a mai demisionat pentru ca "ar fi fost un gest de lasitate" si ar fi prejudiciat interesul national. Aproape identic, dl. Basescu spune acum ca nu mai demisioneaza intrucit este fortat sa se gindeasca mai inainte de toate la intersul national. Cind s-au sictirit de atitea reforme care le taiau din macaroana, boierii l-au dat jos pe Cuza tot pentru "interesul national". Carol II s-a intors pe tron, calcindu-si cuvintul, tot pentru ca -vezi doamne- tara avea nevoie de el.

Daca esti politician si nu ai onoare, nu poti macar sa fi cinic pina la sinceritate? Sa spui franc, "fratilor nu mi-am mai dat demisia pentru ca nu imi mai convenea sa mi-o dau?" Ce naiba, doar sintem oameni maturi, putem sa suportam adevarul. Sau nu?

Apelul unui intelectual (din nefericire decedat)

2007-02-27T23:02:04+00:00

Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieste a se reorganiza, decat a da franele guvernului in mainile parvenitilor, meniti din conceptiune a fi slugi si educati intr-un mod cum sa poata scoate lapte din piatra cu orice pret!...

Platon a zis, cu doua mii de ani inainte de a lua noi pana in mana ca sa descriem pe ciocoi, ca un om, ca sa poata deveni cetatean onest, mai intai de toate cauta sa fie nascut bine, crescut in frica lui Dumnezeu, si din copilarie pana la maturitate sa traiasca inconjurat de oameni virtuosi si drepti.

Ciocoiul este totdeauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat de o ambitiune nemarginita, care eclata ca o bomba pe data ce si-a ajuns tinta aspiratiunlor sale.

Pepiniera in care cresc acesti inamici ai onoarei si ai tuturor virtutilor cetatenesti este mai totdeauna casa bogatului si mai cu seama a bogatului parvenit. Aci vine ciocoiul, umilit, si cere a servi pe boierul pentru o bucata de paine, o camera de dormit si un vestmant ca sa se apere de asprimea frigului.

In anii dintai, aceste vulpi cu doua picioare, care intrec in ipocrizie si viclesug pe cele cu patru picioare din fabulele lui Esop si La Fontaine, petrec impreuna cu servitorii cei imbatraniti in pacate de tot felul, ii studiaza cu cea mai mare atentiune, incat la etate de douazeci de ani, ei stiu foarte bine cum se fura closca de pe oua fara sa caraie; cu alte cuvinte, stiu cat sa fure de la aprovizionarea din toate zilele, cat de la aprovizionarile cele mari, cat de la arendarea mosiilor si alte mai multe tranzactiuni ale casei boieresti in care se afla servind.

Stim cu totii ca intre slugile de la casele bogatilor, ca in toate meseriile sociale, exista o ierarhie oarecare. Ciocoiul, dar, isi incepe uneori cariera de la postul de randas, iar alteori de la lacheu ce se pune in coada trasurii boierului; devine cu incetul sofragiu, apoi vataf de curte, iar mai pe urma se face si el boier; si cu toate ca unii-altii ii zic in deriziune boier facut, copiii lui insa devin boieri si fii de boieri.

In timpul pe cand ciocoiul umbla dupa trasura boierului, el afla toate slabiciunile stapanului sau si-i ajuta cat poate ca sa si le implineasc a in paguba lui si in folosul sau. Se intampla, insa, de multe ori ca stapanul ciocoiului sa aiba si virtuti, dar aceste lucruri patrate nu pot sa intre in capul si in inima cea triunghiulara si ingusta a ciocoiului plecat pe drumul de a deveni om mare cu orice pret.

Ca sofragiu se obisnuieste atat de mult cu mancarile delicate, incat nu mai poate sa traiasca fara friptura de fazan, branza de Parma, salam de Verona, icre moi, conserve de Franta si vinuri din cele mai celebre dealuri ale Europei. Astfel dar, cand ciocoiul ajunge la gradul de vataf, este corupt moraliceste si fiziceste pana la maduva oaselor.

Inaltat la acest din urma si mai suprem grad al slugariei, ciocoiul devine prevazator ca un prezident de cabinet... din Europa. Ideea ce-l preocupa ziua si noaptea este de a afla metodul prin care sa-si faca stare. Diferite planuri i se prezinta in imaginatiune, unul mai intunecos decat cellalt; le studiaza pe toate si, gasindu-le rea-lizabile, le pune in lucrare fara mustrare de constiinta.

S-a zis de mai multi filozofi si carturari ca constiinta este cel mai aspru jude al criminalului. O fi, nu tagaduiesc, dar vataful de curte cunoaste secretul de a face din acest aspru judecator un consilier intocmai dupa cum ii trebuieste lui.

El zice in sine: Tot omul este creat de Dumnzeu cu dreptul de a se hrani pe pamant; de ce dar unii oameni au mai mult decat le trebuie, cand altii nu au nici chiar mijloacele necesare spre a se sustine? De ce unii sunt puternici si altii nebagati in seama? De ce unii stapanesc pamanturi intinse, iar altii nu au nici chiar pamantul necesar spre a se inmormanta? Aceasta este o stare de lucruri anormala zice inteleptul vataf de curte si cata sa o combat din toate puterile, adauga el.

Astfel dar, omul nostru, mergand din rationament in rationament si din deductie in deductie, devine comunist, fara stirea lui, si incepe a pune in lucrare aceasta doctrina atat de frumoasa si egali-tara in aparenta, cat este de hidoasa in fond.

Nu trece mult si ingeniosul vataf de curte se pune cu ardoare a nivela starea societatii... Isi cumpara mosioare, vitisoare si alte diminutive de acestea care fac viata lesne si plina de placeri.

Dupa ce a ruinat de ajuns pe nenorocitul boier, care nu l-a lasat sa piara de foame pe drumuri si dupa ce si-a luat rangul de pitar, la care nu este vataf de curte care sa nu aspire, omul nostru cauta un pretext si paraseste casa stapanului sau tocmai atunci cand acesta simte cea mai mare nevoie de dansul.

Este cunoscut ca omul imbogatit prin furtisag nu se satura niciodata de avere, oricat de bogat ar deveni, ci, din contra, cauta noi mijloace de a-si mari bogatiile. Casatoria, dar, devine pentru dansul o noua mina de exploatat. Se propune ca ginere pe la toate fetele bogate; trimite samsari de casatorie in toata tara si nu se insoara decat numai atunci cand gaseste o zestre dupa placul lui, fara sa se tulbure cat de putin daca femeia cu care-si leaga soarta este juna, frumoasa si crescuta bine, sau sluta si depravata.

Omul ce se insoara numai pentru ca sa-si mareasca starea niciodata nu ia sotie buna. Ciocoiul o stie si aceasta, dar ii pasa foarte putin, caci el nu are alta tinta decat realizarea planurilor sale celor ambitioase. Napuc a sa treaca luna de miere si casa ciocoiului devine o cafenea in care se aduna toata lepra societatii. Sotia lui devine o Messalina; copiii se nasc Dumnezeu mai stie cum, cresc impreuna cu slugile si, tocmai cand ajung la gradul cel mai inalt al coruptiunii, ii trimite in Franta ca sa invete carte.

Nenorocitii copii, lipsiti de educatiunea morala si neintariti prin virtuti si exemple de onoare invatate din casa parintilor, cum ajung la portile Parisului, cad in mainile femeilor si junilor celor stricati, care ii depraveaza si mai rau; iar cand se intorc in patrie, in loc sa aduca cu dansii luminile Europei civilizate, nu aduc decat viciul si depravarea sau, daca vreunul dintr-insii reuseste a invata cate ceva, aceasta cultur a intelectuala, nefiind sustinuta de o educatiune morala, produce mai mult rau decat bine nenorocitei tari ce hraneste in sanu-i asemenea vipere.

Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebeste de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seama prin purtarea sa. El nu se pronunta definitiv pentru nici o doctrina politica, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doara ca are spiritul drept si nepartinitor, ci ca sa poata exploata deodata toate doctrinele si partidele in folosul sau.

Amorul de patrie, libertatea, egalitatea si devotamentul sunt vorbele sacramentale ale ciocoiului, pe care le rosteste prin adunari publice si private; dar aceste virtuti cetatenesti, de care face atata pompa, nu sunt decat treptele scarii pe care voieste a se sui la putere; si uneori, cand ele nu-i serva de ajuns, el alearga la straini si primeste de la dansii posturi in tara sa.

Ajuns la gradul de marire pentru care a comis toate miseliile, a suferit toate umilintele si a declamat, fara de a le simti, toate virtutile din lume, ciociul isi ridica masca ipocriziei de la ochi si se arata lumii in mizerabila si uracioasa nuditate a sufletului sau celui mic.

Inima lui, asprita de suferintele, umilirile si injosirile prin care a trecut, devine incapabila de orice simtamant frumos si uman. Libertatea presei il supara, caci descopera inechitatile vietii sale si nu-l lasa sa despoaie de averi pe stat si pe particulari; functiunile statului le imparte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate si, ca sa se poata folosi mai bine de oranduirile in servicie, isi recruteaza un ciocoi tot de calibrul sau si speculeaza printr-insul painea nenoro-citilor functionari.

Iata tipul ciocoiului din toate tarile si mai cu seama din tara noastra, unde lumina adevaratei civilizatiuni n-a risipit inca norii cei grosi ai ignorantei si ai depravatiunii. Iata tipul ce ne propu-nem a urmari in deosebitele faze prin care el a trecut in secolul nostru, de la ciocoiul cu anteriu si cu calamari la brau al timpilor fanariotici, pana la ciocoiul cu frac si cu manusi albe din zilele noastre.

Nicolae Filimon
"Ciocoii vechi si noi sau ce naste din pisica soareci mananca"
Prolog.
Sursa: http://www.scriptorium.ro

Iar si iar, sa ne aducem aminte!

2006-12-16T17:57:06+00:00

Aveam 14 ani si un aparat de fotografiat rusesc - Smena. Cu mainile inghetate incercam sa fac poze, sa imortalizez niste momente care mi se pareau prea importante ca sa se uite in viitor. Revolutia se terminase, "odiosul si sinstria lui sotie" fusesera impuscati in noaptea de Caraciun. Televiziunea dadea stiri haotice si aberante despre numarul tot mai mare al victimelor, despre raniti in spitale, despre teroristi. Toata lumea facea apeluri, dadea adeziuni, proclama, se constituia si se solidariza. O vreme rece, oribila, cu lapovita si cer plumburiu plingea bacovian durerea orasului. Nu imi aduc aminte ziua in care am facut pozele astea. Imaginile mele cu Revolutia sint destul de frante, ca piesele imprastiate ale unui puzzle.

Pentru mine, Revolutia a inceput cu niste exercitii la matematica. Unchiu-meu, venise sa imi dea citeva meditatii la matematica si - foarte exigent si sceptic cu privire la capacitatile mele - imi daduse o tema grea, pe care o descifram concentrat, cu incetinitorul. Nu stiu de ce nu eram la liceu. M-am uitat acum in calendar si am vazut ca ziua de 16 fusese intr-o sambata. Eram la mine in camera si incercam sa fac odioasele exercitii de algebra, in timp ce televizorul mergea ca prostul in sufragerie, fara sa il asculte nimeni. Cu citeva zile inainte, auzisem la Europa Libera ca la Timisoara fusese o revolta ce a fost inabusita in singe de catre comunisti. Ai mei vorbeau in soapta si imi spuneam sa am grija ce vorbesc si cu cine vorbesc. La televizor era Ceausescu, care convocase un miting in fata la CC. Nu il bagam in seama, mi-era sila de aceleasi platitudini de lemn. La un moment dat am auzit huiduieli din multime. Am sarit de la birou si, cu o intuitie ciudata, am stiut ca a inceput. Nu stiam ce, dar stiam ca a inceput. Mi-era si frica sa sper.

Imagini disparate. Nici o cronologie. Dinescu si Caramitru anuntind la TVR ca dictatorul a fugit. Ai mei, plecind pe strazi, spre televiziune si rugindu-ma sa nu ies din casa. Seara de teroare, in casa, in fata televizorului. Televizor din nou. Nu stiu cine a otravit apa. Teroristii. Securistii. Armata e cu noi. Iliescu. Cine e Iliescu? Un om de bine, despre care se zvonea printre initiati ca urma sa ii ia locul lui Ceausescu. Cu tata pe strazi. E noapte. Strigam "Jos Ceausescu!" si "Jos Comunismul!". Imaginea mamei care ne implora acasa plingind, sa nu plecam. Ajungem la Rosetti, indreptindu-ne spre Universitate. Cerul este brazdat de trasoare. Se aud strigate si scandari. Tata ma ia de mana si imi spune sa ne intoarcem acasa. "Si noi avem copii!". Mi se pare ca sintem lasi, ca plecam. Tata imi spune ca probabil ca armata trage in teroristi si noi, civilii, nu avem cum sa ii ajutam. Nu vreau sa mor, de fapt mi-e indiferent. Mi-e mila de cit ar suferi mama daca ar afla ca noi doi am fost omoriti. O scuza buna ca sa facem calea intoarsa.

O alta zi, lucrurile sint calme. Pe jos e zapada. Sint cu niste pusti mai mari, vecini cu mine. Avem cite o banda tricolora pe brat. Sintem pe strada si oprim masini. Ceea ce facem noi, se cheama "filtru". Le cerem sa deschida portbagajele, ca sa vedem daca nu sint teroristi. Oamenii sint agasati (30 de meteri mai in sus, e un alt "filtru" prin care tocmai trecusera), dar sint veseli si ne arata semnul victoriei. Ni se face frig si ne ingheata picioarele, deja ude in apreschiurile alea cu "ciorapi" si gauri in talpile de cauciuc. Ne intoarcem acasa.

Televizor. Ii "judeca" pe Ceausesti. Ciudat, mi se face mila de ei. Mi se par obraznici si stiu ca merita sa fie condamnati la moarte. Se vede frica pe fata lor. Se vede ca stiu ce ii asteapta. Imaginea cu ei impuscati. "Bine le-au facut!" imi spun. Mama spune ca e pacat ca i-au omorit tocmai in ziua de Craciun. Si eu cred, mai bine ii omorau a doua zi. "Nu se putea, ca sint teroristi si securisti care fac comando-uri ca sa ii elibereze".

Plec de acasa cu camera mea Smena.O iau pe Negustori, pe Paleologu, spre Armeneasca. La Hotel Modern, vad o coloana de tancuri trecind. Ma indrept spre Piata Rosetti. "Jos asasinul!", "Jos cu tradatorul Ceausescu!". Vad oameni plangand. Oameni trecand grabiti, incovoiati de rafalele de vint si lapovita. O coada la lapte si la paine. La troita de la Universitate, un grup de oameni discutind. Ma strecor printre ei si o iau pe linga Arhitectura, pe Biserica Enei spre Academiei. Pe cladiri, urme de gloante. Blocul "Romarta" e ciuruit si se vad urme de funingine pe la geamuri. Ajung la CC. Urme de gloante pe toate cladirile. Gasesc un cartus pe jos si il strecor repede in buzunar - "sa am amintire". Palatul regal e ciuruit. Blocul de linga biserica Kertzulescu este ciuruit. Biblioteca universitara este aproape darimata, acopersiul a fost distrus complet. Un TAB sta in fata la CC. Vad militari. Zimbesc bucurosi, probabil pentru ca au scapat de Ceausescu. Sau pentru ca au scapat cu viata, cum aveam sa ma gindesc mai tirziu. Ma intorc pe Calea Victoriei. Niste soldati imi fac cu mana de linga un TAB. Unul are o floare, cred ca o garoafa, la reverul mantoului. Durere si speranta.

Traseul pe care am plecat de acasa.

A fost Revolutie? Nu stiu, nu cred, nu ma intereseaza cum se cheama ceea ce a fost. A fost spontana? Nu stiu. Nu cred. A fost degeaba? Nu. Acei oameni n-au murit degeaba. Lor le datorez tot ce am acum. Chiar si faptul ca pot sa scriu pe acest articol. Cine e de vina? Am o lunga lista, din care, desigur, nu lipseste dl. Iliescu. A tras armata in civili? Cu siguranta. Au fost "teroristi"? Nu cred. Cred ca era nevoie de o baie de singe ca sa dea legitimitate "emanatiei spontane" ce nu s-a sfiit sa calce pe cadavre pentru a-l detrona pe Ceausescu si pune mana pe putere. Cred ca vom putea afla vreodata adevarul? Da. Numai ca atunci cind il vom putea afla, nu ne va mai interesa, va fi o chestiune ce va tine de domeniul dezbaterilor istorice. A fost bine ca l-am impuscat pe Ceausescu? Nu stiu, nu cred. Merita sa aiba macar un proces corect si un aparator ca lumea. El n-a avut bafta lu' Saddam. Mi-e mila de copiii lui, care incearca in zadar sa afle o particica din adevar si "Justitia" isi bate joc de ei, in statul nostru european si de drept, cu aceleasi maniere cu care "Justitia" comunista isi batea joc de noi ceilalti. Era mai bine pe vremea lu' Ceausescu? In nici un caz. Asta e o afirmatie inconstienta si obraznica, e o flegma pe obrazul oricarui roman care o aude si aproba sau tace fara sa reactioneze. Imi place "capitalismul" de acum? Nu stiu. Nu cred. Ma intreb daca pe Ceausescu l-au impuscat - printre altele - pentru "sabotarea economiei nationale", pe astia care au privatizat Petromul, cum o sa ii rasplateasca bunul nostru "stat de drept"? Multe intrebari, multe raspunsuri posibile, foarte putine certitudini.

In acest moment, tot ce simt este un val de recunostinta pentru toti oamenii aia amariti, saraci si flaminzi, care au murit cu curaj, ca eu sa pot sa am aceste incertitudini.

Editare ulterioara: Luni, 18 decembrie, Raportul Tismaneanu va fi prezentat in Parlament si Presedintele Traian Basescu va condamna oficial Comunismul.

Sictirul rusesc

2006-08-23T06:50:11+00:00

Revista Wired citind Associated Press publica astazi un articol care ma fascineaza, dar din care dau doar un citat:

"Marti, un rus singuratic a castigat cea mai inalta distinctie din lumea matematicii pentru rezolvarea unei probleme care a framantat cele mai stralucite minti din domeniu, de-a lungul a mai bine de un secol. Matematicianul rus a refuzat insa acest premiu.

Grigori Perelman, in varsta de 40 de ani, din St. Petersburg, a castigat o Medalie Fields - deseori descrisa ca fiind echivalentul Premiului Nobel pentru matematica - pentru o descoperire in studiul formelor despre care expertii spun ca ii va putea ajuta pe cercetatori sa afle forma universului [...]"

Pe scurt, rusul, intr-o pauza de cafea, rezolva si el conjectura Poincare si zice:

- Luati, bai baieti, ca ati zis ca aveti nevoie. Poate va ajuta.
- Domnu', domnu', da e fantastic ce ati facut, stiti noi stam un secol sa rezolvam chestia asta, vrem sa va dam cel mai mare premiu, ah da, nu e numai distinctia, dar uite, mai avem si un milion de dolari pe care vrem sa vi-i facem cadou in semn de apreciere...
- Stati mai baieti linistiti, nu va deranjati. Tineti voi de buzunar, dati o bere la vara daca e. Hai pa, fugiti, ca acum am treaba...

Aferim.

Raportul cu dictatura

2006-04-02T14:27:08+00:00

Citeam undeva ca mereu au existat doua categorii de oameni: cei care vor puterea si cei care vor adevarul.

Sigur, e mult idealizat, cea mai mare parte dintre oameni incadrandu-se intr-o a treia categorie: oamenii pe care nu ii intereseaza, de fapt, nimic. In democratii, acestia dau aparenta ca sunt totusi interesati de ceva (in acest articol ma refer la ceea ce tine, direct sau indirect, de politica) si anume de nedreptatea politicienilor si, fiind cel mai usor lucru de facut, sunt revoltati formal in sensuri clasice stangiste: guvernantii nu si-au respectat promisiunile economice din campanie, toate preturile cresc, toti sunt la fel, etc. Nu vreau sa ma refer la cei care, din cauza situatiei materiale intr-adevar grele sau foarte grele, nici nu se pot gandi (sau, in orice caz, sunt mai indreptatiti sa nu se gandesca) la alte lucruri in afara imediatului economic si, fiind deseori si oameni simpli sau foarte simpli, ii cred cu adevarat pe politicieni in campanie cand acestia mai au putin pana la a le promite ca le vor baga chiar ei banii in traista si, apoi, din nou in fata cu realitatea, pica in deziluzii, urmand a spera din nou, la fel, in urmatoarea campanie. Ma refer la majoritatea oamenilor, care, ipocriti pana in gat, se tot plang ca nu au.

Sunt convins ca romanul are bani mai multi decat tot spune ca are. Dar, sigur, mai ales fiind prins cu plasa in mana de la piata de camera de filmat, romanul vorbeste, se plange, neaparat in numele „oamenilor de rand”, ca doar nu a avut niciodata curajul sa vorbeasca in numele lui in afara casei. In aceiasi categorie intra aceia care, nascuti in tari libere din parinti care au trait in libertate, fiind tineri si avand chef sa faca o chestie revolutionara (mai ales daca sunt francezi si, ca majoritatea baietilor cititi cat de cat din acest popor, cocheteaza cu extrema stanga) si neavand timpul, cheful si empatia necesara pentru a deschide o carte despre ceea ce inseamna lipsa de libertate, se apuca si distrug vreun magazin McDonald’s, ii mazgalesc lui Bush o mustata ca a lui Hitler si striga cat mai tare impotrica autoritatilor si a americanilor, vegheati parca de spiritul boem practic inventat de media al lui Che Guevara.

Acum, cand scriu acest text, tocmai se incheie o saptamana in care grupajele de stiri au fost dominate de doua miscari de protest: cea a studentilor din Paris si cea a opozitiei din Belarus. Ar fi bine probabil in mod special pentru minoritatea violenta a manifestatilor violenti din Paris (dar si pentru majoritatea pasnica care in mod tacit le dau dreptate celor violenti) care inteleg sa fie impotriva guvernului nedrept ditrugand masini, sa afle cam ce se intampla in Belarus: despre cum e sa stai intr-o tara cu presa aservita, cu jurnalistii terorizati, cu un parlament practic lipsit de reprezentantii opozitiei. Sigur, poate ca multi dintre ei s-ar face mielusei intr-o dictatura tocmai pentru ca nu fac parte dintre putinii ce au cu adevarat curajul sa le pese de adevar. Pentru ca, daca prietenul la nevoie se cunoaste, atunci omul in raport cu dictatura arata cine e. Sigur, mai bine nu ar mai fi dictaturi si am ramane fara sa cunoastem omul. Dar dictaturi sunt, oameni chinuiti, batuti, omorati exista si nu sunt deloc putini. Noi, romanii, care „am avut ocazia” sa traim (noi sau parintii nostrii) in intuneric, frica, minciuna si crima, nu putem avea nici macar scuza palida pe care o au marii revolutionari antiglobalizare din tari libere, ca nu stim ce inseamna cu adevarat nedreptatea.

Asadar, cand unii spun, fiind deseori foarte putin informati dar puternic antiamericani, ca Fidel Castro, orice s-ar spune, este un mare politician care, alaturi de „fratii” lui, Kim Jong Il, Hu Jintao, Ahmadinejad, sau Hugo Chavez, are rolul de a contrabalansa tendintele hegemonice ale SUA – desi, foarte important, in SUA oamenii sunt liberi - adica daca, in locul evidentei crimei aleg sa vada versiunea rece, mata, teoretica si snoaba a unei realitati geopolitice, ei bine, atunci, sunt niste nenorociti de doi bani, despre care aproape ca imi vine sa spun ca, daca roata se va reintoarce si, din nou, in Romania va fi dictatura, oamenii care gandesc asa si-ar merita soarta. Pentru toti acesti oameni, e de stiut un lucru fundamental: trecand peste demagogia liderilor americani, peste cinismul lor (care, totusi, sunt specidfice politicienilor de pretutindeni) si, trecand, mult mai greu, peste mizeria care se produce la Guantanamo si peste situatia atat de sangeros de tulbure din Irak (dar pentru care responsabilitatea nu revine numai lor), exista o realitate de necontestat: in SUA oamenii sunt liberi.

Cea mai buna dovada in acest sens sunt sunt criticile virulente complet necesare unei democratii care exista la adresa puterii americane venite din randul societatii americane, critici ale caror replici nu prea exista in state „nealiniate”. Dar, pe de alta parte, revenind la tara noastra, nu majoritatea tacuta care in democratii emite ineptii antiparlamentarise din auzite si in dictaturi nu emite decat tacere, tacere complice sau participare murdara, a avut de suferit cel mai mult pe timpul comunistilor, ci tot cei putini carora le pasa de adevar. Nu neaparat ca dizidenti, ci mai degraba ca oameni care au fost scarbiti de hidosul regimului si din alte motive in afara de ratii, avorturi si programul TV. Tot ei sunt aceia pentru care revolutia, cu toate nenumaratele si insangeratele ei controverse, a fost mai mult decat o fila pe care s-au grabit sa o intoarca pentru a-si vedea de viata. Acestia s-au incapatanat sa nu voteze cu un om care a facut orice pentru putere ca Iliescu si acestia au avut in continuare mii si mii de dezamagiri. Si nu de boemi si victimizanti ce sunt, ci de cat de vii s-au pastrat (ca sa nu pic intr-o idealizare patetica, vreau sa spun ca nu vorbesc in termeni absoluti si nu ma refer decat la o minoritate din cadrul unei minoritati). Numai oamenii fara inima, adica majoritatea, nu au dezamagiri legate de alte lucruri in afara celor legate direct si palpabil de viata lor. „Nu ma intereseaza”, folosit ca argment universal, este expresia prostiei si a lasitatii.

O minoritate din Belarus a avut un curaj nemasurat alegand sa doarma in piata Octombrie din Minsk in plina dictarura ca protest la fraudarea alegerilor. Sase sute dintre ei au fost arestati dupa cateva zile de protest, multi sunt in continuare dupa gratii, impreuna cu un lider important al opozitiei. Nu trebuie sa uitam, esenta dictaturii este bata, iar Lukashenko, cu toata puterea pe care o are in propria tara, este doar un bataus si, tocmai de asta, el si cei ca el de pretutindeni care isi chinuiesc propriul popor, nu merita altceva in afara scarbei vigilente, pentru ca dictatura, ca razboiul, este coborarea raului generalizat din teorie, exceptie si fantasma in strada, in casa, devenind regula si realitate covarsitoare.

[url]www.substele.ro[/url]